Dacă în anii comunismului oferea peste 6.000 de locuri de muncă şi nu doar localnicilor, ci şi românilor care trăiau în zone sărace, în special din Moldova, dar şi inginerilor specializaţi în minerit care făceau zilnic naveta din Bucureşti la Filipeşti, în prezent, la exploatarea minieră mai lucrează 22 de salariaţi dintre care zece sunt paznici.
În anii de glorie ai minei, 18 autobuze cărau zilnic muncitori chiar şi de la o sută de kilometri distanţă, spun cei care au rămas să stingă lumina la ceea ce a mai rămas din vechea mină de exploatare a lignitului din Filipeştii de Pădure. Acum rar mai vezi câte o maşină care trece prin zonă şi aceea a vreunui investitor privat, tentat, dar pentru scurt timp, de ceea ce ar putea să-i ofere vechile clădiri unde în urmă cu 30 de ani funcţionau birourile Trustului Minier Muntenia.
Este pustiu acum la mina de lignit de la Filipeştii de Pădure şi puţine mai sunt utilajele care au rămas să mai râme în pământul din care, odată, se scotea la suprafaţă aurul negru.
“Nu mai ai beneficiar, nu mai exişti”
“Nu mai există piaţă de desfacere. Nu mai ai beneficiar, nu mai exişti”, spune Florin Baciu, fostul director general al Societăţii Carbonifere Ploieşti.
