De ce a fost amendat un bihorean care îngrijeşte peste 200 de oameni cu probleme

Reprezentanţii ITM susţin că amenda pe care au aplicat-o este cea minimă prevăzută de lege pentru astfel de cazuri, scrie voceatransilvaniei.ro

 

“Amenda a fost aplicată, fiind minimum amenzii impusă de lege, pentru găsirea unei persoane practicând o muncă fără să aibă forme legale de angajare. Dacă făcea o contestaţie că nu-i de acord cu măsura dispusă de ITM, lucrurile erau ca în situaţiile normale. A făcut acest demers folosindu-se de oamenii aceia care chiar sunt necăjiţi. De zece ani, dânsul nu a reuşit să intre într-o formă minimă de legalitate. În luna martie, a spus da, cred că aveţi dreptate, încep demersurile pentru asociaţie, că lucrurile sunt ok”, a declarat Marius Rotar, directorul ITM Bihor.

 

Viorel Paşca, bihoreanul care îngrijeşte 200 de oameni sărmani, bolnavi sau cu dizabilităţi, la domiciliul său, i-a adus vineri pe 40 dintre ei în faţa Prefecturii Bihor, pentru a-i da instituţiilor abilitate, nemulţumit de amenda de 10.000 de lei pe care a primit-o joi, 21 iulie, de la Inspectoratul Teritorial al Muncii (ITM), pentru că au găsit o femeie care îl ajuta la lucru şi nu avea carte de muncă.

 

De zece ani, bihoreanul găzduieşte şi hrăneşte, cu minime îngrijiri medicale, din donaţii şi cu ajutorul voluntarilor, câteva sute de persoane cu probleme, fără venituri sau un acoperiş deasupra capului, bolnavi în stadii avansate, cu amputaţii de la degerături, cu boli psihice, pe care, spune el, nimeni nu-i vrea şi nici nu au loc în instituţii.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed