Milionarul Dan Adamescu, uber-şeful şpăgilor din magistratură

Curtea Supremă arată că vinovăţia milionarului Dan Adamescu (68 de ani) este dovedită „dincolo de orice dubiu, prezumţia de nevinovăţie fiind înlăturată prin probe certe, sigure”. Citatul apare în motivarea judecătorilor care l-au condamnat, la sfârşitul lunii mai, definitiv pe afacerist la 4 ani şi 4 luni de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat că a dat mită, în 2013, mai multor magistraţi pentru a obţine o serie de decizii favorabile firmelor sale.

 

Prin aceeaşi sentinţă, patru judecători de la Tribunalul Bucureşti – Secţia de Falimente au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea: Mircea Moldovan (12 ani şi 2 luni), Ion Stanciu (3 ani şi 4 luni), Elena Rovenţa (4 ani şi 6 luni) şi Ciprian-Sorin Viziru (4 ani şi 4 luni). Magistraţii Curţii Supreme au arătat că Adamescu era direct interesat de dosarele de insolvenţă ale firmelor din grupul Baumaister pe rolul Tribunalului Bucureşti, date spre soluţionare judecătorilor sindici Elena Rovenţa şi Ion Stanciu. Intenţia lui Adamescu era de a controla procedura insolvenţei în cazul firmei Baumaister SA, care a fost transformată în în societate cu răspundere limitată, Sigur Industrial Construct SRL. Controlul s-ar fi făcut prin intermediul unor creanţe falsificate atribuite altor societăţi comerciale din grup.

 

Citeste mai mult: adev.ro/oe4g59

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed