Minunea de la sud de Dunăre: Bulgaria inaugurează de trei ori mai mulţi kilometri din Centura Capitalei sale decât România!

0

Deşi au început în acelaşi an demersurile pentru modernizarea şoselelor de centură din jurul celor mai importante oraşe ale lor, respectiv în 2007, Bulgaria s-a mişcat mai repede decât România.

 

 

După 9 ani, nu numai că în jurul Sofiei se poate circula aproape peste tot pe şosea modernă, dar aceasta este şi cu trei benzi pe sens. Spre comparaţie, pe Centura Bucureşti, abia a fost lărgită la două benzi pe sens o secţiune de 20 de kilometri din cei 72 de kilometri în total, iar anul acesta ar urma să fie inauguraţi încă 8,6 kilometri.

 

 

Bulgarii urmează să inaugureze luna viitoare încă 5 kilometri din Centura de Vest a Sofiei, care sunt aproape finalizaţi, potrivit unei înregistrări video publicate pe YouTube de Skyscraper City Bulgaria. Lucrările pentru modernizarea şi extinderea la 3 benzi pe sens a acestei porţiuni dintre râul Kakach şi Tangenta de Nord (şosea de mare viteză din nordul Sofiei) au demarat la finele lui octombrie 2015.