O companie NECUNOSCUTĂ a cumpărat aproape totul în Germania de est

Germania este cel mai mare consu­mator de cărbune din UE şi cel mai mare importator al acestui combustibil murdar, dar ieftin. Cărbunele are o pondere de 40% în mixul energetic al ţării, faţă de media de 16% în Uniune şi de 50% în 2000.

O companie cehă practic necunos­cută a încercat să profite de dependenţa de cărbune a celei mai mari economii europene. Pariul îi produce acum dureri de cap.

Germania trece prin cea mai ambiţioasă reformă energetică din lume, în care ponderea energiei nucleare în producţia totală s-a înjumătăţit din 2010, iar capacitatea de generare de energie solară şi eoliană s-a dublat. Fostele fabrici comuniste din est sunt transformate în parcuri foto­voltaice într-un ritm ameţitor. Foste mine de cărbune, precum cea din apropierea oraşului industrial Cottbus, de la graniţa cu Polonia,  sunt inundate şi transformate în paradisuri pentru pescari şi pentru cei care practică sporturi nautice. Însă multe alte mine, precum cea de la Cottbus, rămân funcţionale. Exploatarea este una din cele cinci deţinute de producătorul de energie LEAG, fostă subsidiară a grupului suedez Vattenfall, iar din 2017 sub proprietar ceh – EPH (Energeticky a Prumyslovy Holding). Prin LEAG, compania cehă are în Germania suficient cărbune pentru a-şi ţine active cele patru termocentrale de acolo pentru următorii 25-30 de ani. LEAG are în plan să-şi ţină  centralele pe lignit în funcţiune până în 2047, scrie Handelsblatt. În timp ce companiile de utilităţi mari europene îşi vând centralele pe cărbune într-un ritm alert, descurajate de scăderea preţurilor energiei şi de regulile noi, mai stricte, contra emisiilor de dioxid de carbon, EPH cumpără. Din 2013, compania a cumpărat cel puţin 10 centrale pe cărbune şi mine care să le alimenteze în Marea Britanie, Germania, Ungaria, Italia şi Slovacia de la giganţi precum E.ON, Enel şi RWE. Are o producţie anuală de  100 de milioane de megawaţi-oră, suficientă pentru a alimenta 30 de milioane de locuinţe. EPH este acum al şaptelea cel mai mare producător de energie din Europa, iar peste 50% din energie este produsă prin arderea cărbunelui. Compania, deţinută de miliardarul ceh Daniel Kretinsky (a aparţinut cândva celui mai bogat om din Cehia, Petr Kellner, fondatorul fon­dului de investiţii PPF, cu afaceri şi în România), controlează circa 50 de firme cu 25.000 de angajaţi, notează AFP.

 

MAI MULTE PE ZIARUL FINANCIAR

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed