Ce se întâmplă cu salariile de la stat odată cu noua lege a salarizării

0

Se pare că noua lege a salarizării a generat controverse, astfel că e nevoie de o serie de clarificări privind efectele pe care aceasta le va avea.

Noua lege a salarizării ar putea intra în vigoare anul viitor. Potrivit ministrului Muncii, niciun salariu de la stat nu va scădea.

„Pentru administrația publică locală vom avea o grilă flexibilă și o componentă care ține de performanță pentru că ne dorim că și în sistemul public să creștem nivelul de performanță, să nu fie suficient să intri în sistem, să fii plătit de statul român și să crești profesional datorită faptului că ai rămas în sistem”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, potrivit Observator News.

Salariile bugetarilor vor crește tocmai pentru că unele domenii duc lipsă de personal din cauza veniturilor mici.

Ce se întâmplă cu salariile de la stat odată cu noua lege a salarizării

Astfel, după ce noua lege a salarizării va intra în vigoare, IT-iștii care lucrează la stat ar putea câștiga la fel de mult ca cei de la privat, ceea ce înseamnă salarii mai mult decât duble.

Și se pare că și cercetătorii și profesorii s-ar putea bucura de lefuri mai mari de anul viitor, odată cu noua lege a salarizării.

„Pot să vă asigur de un lucru, că nu o să avem scăderi fiindcă ideea acestei legi este de a veni cu venituri care să asigure pentru toate categoriile de angajați de la stat venituri decente și echitate”, explică ministrul Simona Bucura-Oprescu.

În același timp, modificări vor fi și pentru lefurile din administrația publică locală.

„Pentru administrația publică locală cea mai importantă modificare e cea cu privire la modul în care se stabilesc salariile. În acest moment reglementarea dădea posibilitatea, pe principiul autonomiei publice locale, consiliilor locale sau judeţene să-şi stabilească salariile până la nivelul vicepreședintelui viceprimarului. De data aceasta vom avea grilă şi cu administrația locală”, potrivit ministrului Muncii.

Legea salarizării are un impact bugetar estimat mai mare decât legea pensiilor, adică de peste 10 miliarde de lei, potrivit surselor citate.