PROIECT Internshipul se va considera vechime în muncă şi va fi remunerat cu cel puţin 50% din salariul minim

Legea propusă de Ministerul Muncii este în stadiul de proiect şi are scopul de „a activa persoanele juridice şi/sau instituţiile/autorităţile publice în procesul de integrare pe piaţa muncii a persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani, facilitând astfel acumularea de experienţe şi competenţe care vor putea fi ulterior valorificate în cadrul locurilor de muncă din sectorul public şi/sau privat”.

 

Potrivit proiectului, vor beneficia de lege, pe de o parte, persoanele cu vârsta de 16 ani împliniţi sau mai mult şi, pe de altă parte, persoanele juridice şi/sau instituţiile/autorităţile publice care optează pentru organizarea acestui program.

 

Cum va fi răsplătit internshipul       

       

Pentru tinerii care desfăşoară un internship, indemnizaţia de internship va fi cel puţin egală cu 50% din echivalentul salariului de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, dar nu mai mult de echivalentul unui salariu mediu pe economie.

 

Mai mult, perioada în care internul a desfăşurat activitatea în baza contractului de internship se va considera vechime în muncă, şi, după caz, vechime în specialitate, în funcţie de tipul activităţii.

 

Totodată, şi angajatorii au beneficii. Dacă în termen de 60 de zile de la finalizarea programului de internship încheie un contract de muncă cu persoana care a desfăşurat programul de internship, primesc, la cerere, din partea statului, o primă de promovare a angajării echivalentă cu 1.000 euro per angajat. Această primă va fi însă plătită numai după menţinerea raporturilor de muncă cu tânărul pentru o perioadă neîntreruptă de cel puţin 24 de luni.

 

mai multe, pe adevarul.ro.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed