15 medalii pentru vinurile Murfatlar România la două competiţii internaţionale

0

La Berliner Wine Trophy, competiţie care desfăşoară sub patronajul OIV (Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului), Murfatlar România şi-a adjudecat şapte medalii, dintre care cinci de aur şi două de argint.

 

Muscat Ottonel Zestrea Murfatlar 2011 şi Muscat Ottonel M1 2011 au obţinut medalii de aur, iar Cramposie M1 2011 şi Feteasca Regală M1 2011 au obţinut medalii de argint.

 

De asemenea, în Germania, au fost acordate medalii de aur pentru vinurile din gama Lacrima lui Ovidiu 5 roşu şi Lacrima lui Ovidiu 12, precum şi pentru Chardonnay „Late Harvest” 2006.

 

La concursul Chişinău Wine&Spirits, aflat la cea de a 21-a ediţie, juriul a selectat din peste 280 de probe din 14 ţări participante, acordând producătorului Murfatlar România opt medalii.

 

Vinurile tinere din 2011 Fetească Neagră 3Hectare 2011 şi Sable Noble 3Hectare Cabernet Sauvignon 2011 au obţinut medalii de argint, iar Chardonnay 3Hectare 2011, Sable Noble 3Hectare cupaj alb 2011, Muscat Ottonel M1 2011 şi Cabernet Sauvignon 3Hectare 2011 au câştigat medalii de bronz. Juriul a acordat medalii de aur pentru Lacrima lui Ovidiu 12 şi Chardonnay „Late Harvest” 2006.

 

Murfatlar România, liderul pieţei de vin din România, deţine o cotă de piaţă de 25%. Cifra de afaceri la sfârşitul anului 2011 a fost de 185 milioane lei. Pentru anul 2012 şi-a bugetat o cifră de afaceri de 200 milioane lei. Murfatlar România administrează peste 3.000 hectare, reprezentând cea mai mare suprafaţă cultivabilă de viţă-de-vie din România, aparţinând unui singur producător.