300.000 de euro – propunere de taxă pentru candidaţii la Preşedinţie

0

“Măsura introducerii depozitului minim pentru candidaţii la funcţia de Preşedinte al României reprezintă o îngrădire a dreptului constituţional de a candida la această funcţie” anunţă marţi comunicatul trimis de biroul de presă al Guvernului.

De asemenea, primul-ministru Emil Boc declară că nici o altă modificare a condiţiilor de candidatură la funcţia de Preşedinte al României nu poate fi făcută în anul derulării alegerilor prezidenţiale. Boc nu susţine nici propunerea de creştere a numărului de semnături necesar pentru a candida la prima funcţie în stat.

Comunicatul precizează că propunerea depozitului minim per candidat a venit din partea AEP în cadrul unei dezbateri la care au participat şi reprezentanţi ai Institutului Naţional de Statistică, Ministerului Afacerilor Externe şi Ministerului Administraţiei şi Internelor şi ca a SGS “a asigurat doar secretariatul tehnic pentru buna desfăşurare a şedinţelor”.

[SONDAJ]

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat luni că este împotriva „obstacolelor artificiale pe care candidaţii marilor partide le pun în faţa unor eventuali candidaţi independenţi”.

„Prin această măsură, Autoritatea dovedeşte că nu are pic de autoritate. Cum poate să facă o discrepanţă atât de barbară între cetăţenii aceleiaşi ţări? Eu sunt pedepsit că sunt sărac. Nu am bani. Toată lumea ştie că pe mine mă vizează această propunere”, a spus Corneliu Vadim Tudor, la Realitatea TV.

„Eu nu sunt de acord cu aşa ceva, eu sunt un om care plătesc la stat impozite, sunt cetăţean român. E o lege pe care vrea să o facă domnul Hrebenciuc pentru ca domnul Oprescu să nu mai poată candida sau să îi fie foarte greu. Legea asta este depusă şi e capul lui domnul Hrebenciuc„, a declarat Meir.