4 octombrie, Ziua Mondială a Animalelor. Târg de adopții și demonstrații de dresaj canin la Muzeul Antipa

0

Ziua Mondială a Animalelor va fi sărbătorită miercuri, 4 octombrie 2023 la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.

Iubitorii de animale sunt invitați de ASPA și Asociația TNR Capturare Sterilizare Eliberare la târgul de adopții care va avea loc pe peluza Muzeului, unde 10 căței și 6 pisici așteaptă să-și găsească noi familii. Toții cățeii și toate pisicile sunt sănătoase, microcipate, deparazitate, vaccinate și, în funcție de vârstă, sterilizate.

Vizitatorii Muzeului pot participa la demonstraţii de dresaj canin şi ecvestru susţinute de Jandarmeria Română.

Cei mici vor avea şi o zonă dedicată pentru exersarea abilităţilor artistice, unde vor putea desena si colora animaluţele lor preferate.

Programul activităţilor:

10.00-19.00 – Vizitarea gratuită a expoziţiei permanente
10.00-16.00 – Târg de adopţii – câini şi pisici
10.00-18.00 – Desene colorate cu animale preferate
12.00-18.00 – Demonstraţii de dresaj canin şi ecvestru
Ziua Mondială a Animalelor a luat naştere în urma convenţiei ecologiştilor din Florenţa, în anul 1931, şi a avut drept scop atragerea atenţiei asupra creşterii alarmante a numărului speciilor de animale pe cale de dispariţie.

În prezent, această zi are menirea de a recunoaşte rolul important ocupat de animale atât în natură, cât şi în viaţa oamenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.