Psihologul sibian Mihai Copăceanu a făcut într-o postare pe Facebook o comparație între felul în care decurge o cununie în rit ortodox și o alta în rit catolic, subliniind faptul că sunt multe lucruri ce pot fi îmbunătățite în bisericile noastre, în astfel de momente.
”Ieri la 15 fără 5 am nimerit în Catedrala St Germain din Paris pregătirea finală pentru cununia a doi tineri Aureliane și Pierre Andrien, care după zâmbete cred că nu aveau 25 de ani. M-au impresionat câteva aspecte: Încă de la intrare cineva te-a întâmpinat și ne-a întrebat dacă dorim să rămânem la cununie. Am zis rapid „da” și am primit un program al ceremoniei, personalizat cu etapele cununiei, numele mirilor, martorilor, al preotului, etc
Treaba asta nu vezi într-o biserică ortodoxă din România. Nu te bagă nimeni în seamă, nu stă nimeni la intrare și nici nu primeșți vreun program al evenimentului.
Practic la noi o parte din nuntași nici nu merg la biserică, iar cei care merg nu înțeleg nimic, sunt pasivi și încep să se plictisească . Pe tiktok sunt o serie de video uri cu mirii care s-au plictisit și și fac glume. Ori în Biserica catolică de care ziceam că de altfel și la celelalte slujbe ești invitat să participi, să cânți sau cel puțîn să urmărești și să citești. Ești prezent și activ”, scrie psihologul.
Celelalte lucruri semnalate:
Cununia era împreună cu Liturghia. ”Adică mirii s-au împărtășit, dar și jumătate din nuntași. Credincioșii practicanți știu prea bine ce înseamnă asta teologic vorbind. În România, într-o zi de sâmbătă, cununiile sunt pe bandă rulantă și nici gând de Euharistie. Nu știu cum a ieșit practică cu pișcotul și vinul, n-are nicio treabă ortodoxă. Devine doar un moment de glumă.
Muzica. ”Să amintesc de muzică, de orgă, de faptul că la ieșire s-a cântat ”Concertul pentru orgă în la minor de Bach”. Dacă faci cununia la oraș poate ai noroc de cor (care se plătește desigur), dar nu toate bisericile din oraș și aproape majoritatea de la sat nu îți asigură cântare corală. Cel mai des auzi un vârstnic cântăreț sau tânăr plictisit și grăbit de la care nu înțelegi nimic. Bine, nici stilurile muzicale din România nu te ajută să înțelegi sau să experimentezi ceva special din punct de vedere muzical. Dacă compari o orgă și corul catolic dintr-o catedrală istorică cu îngânatul răgușit și neinteligibil al unui cântăreț, ți-ai dat seama că ai parte de o cununie ortodoxă cam ratată. Soluția e atât de simplă, preoții ar putea instrui 3, 4 copii de școală care să cânte la Cununie. Am văzut această practică, ce-i drept într-o biserică greco catolică din România, și mi-a plăcut foarte mult”.
Atitudinea preoților. ”Și încă ceva esențial: mirii înșiși erau implicați. Gest frumos înainte de a începe fiecare pe rând a adresat un mesaj invitați.
Să mai zic că au primit un scaun în față și au stat relaxați în timpul ceremoniei. Că preotul (pe Alphonse) era super zâmbitor și glumeț, era bine dispus. În bisericile ortodoxe ai impresia că preoții sunt mereu stricți, că n-au nicio jenă că fix în ziua nunții tale să te critice, etc.
Mirii au fost întrebați dacă vor să se căsătorească. Și au răspuns de 3 ori da. Ulterior au exprimat un jurământ al cununiei în care am sesizat de mai multe ori ” fidelitate” și „dragoste”.
Corectați-mă, dar la ortodocși preotul nu discută cu mirii, nu te întreabă nimic. Participi la cununia ta dar habar n ai ce se întâmplă, ce urmează, cum să te mișți și mai ales treaba asta cu întrebările directe și cu jurămintele pe care mirii le-au spus. Psihologic vorbind are impact asupra ta când spui cu voce tare în față altarului, a preotului și a invitaților.
La ortodocși ești un spectator”
Îngrămădeală vs. ordine. ”Și încă ceva: momentul solemn al întrării în Biserica, mirele la braț cu mama și mireasă cu tatăl, pe fundal de orgă. Amintiți-vă că la noi lumea dă buluc în Biserica într-o gălăgie caracteristică, astfel încât nimic solemn nu se întâmplă. Pe parcursul cununiei desigur lumea poate intră și ieși. Treaba asta a fost profund respectată. Nimeni nu s-a clintit. Din respect pentru ceremonie și pentru miri. De fapt, la început preotul a rugat să ne închidem telefoanele și nu se fotografieze că există un fotograf oficial. Băi, și lumea a ascultat. La ce bun să faci poze cu tel tău când există deja cineva care pentru asta e invitat și face mai bine decât ține.
Chiar mi-a plăcut cununia pariziană. Îmi pare rău că nu am ajuns la cocktail”, a conchis psihologul.
Mihai Copăceanu este psiholog, doctor în medicină, autor, specialist în adicții. A aprofundat studiile de psihologie prin burse de cercetare la Universitatea din Bologna, la Colegiul Balliol (Universitatea Oxford) şi la Universitatea din Londra. A absolvit un program masteral în adicţii la Institutul de Psihiatrie din cadrul King’s College din Londra.