Dincolo de conţinutul propriu – zis al articolului este interesantă şi psihologia străinului faţă de oferta unei metropole străine. „Masca Bucuriei“ este titlul articolului din Evene.fr, care se inspiră din numele ciobanului Bucur despre care legenda susţine că a dat numele oraşului. De aceea, Bucureştiul ar fi supranumit „oraşul bucuriei“. Se întâmplă chiar ca unii expaţi francezi să recomade articolul  pe reţelele de socializare.

Francezii de la Evene.fr par sincer încântaţi de asemănarea arhitecturii multor vechi edificii bucureştene cu cea a Parisului. „România şi Franţa au dezvoltat o complicitate care se găseşte mai ales în arhitectura anumitor zone ale Bucureştiului“, se spune în articol. Este citat evident, exemplul Ateneului, „casa concertelor Festivalului Enescu, sau Palatul de Justiţie“. Francezilor le face plăcere şi existenţa Arcului de Triumf pe Şoseaua Kisseleff, care ar fi chiar mai lungă decât bulevardul Champs-Elysées, care i-a fost model.

Este interesant pentru francezi, ca pentru mulţi alţi străini, Palatul Parlamentului (desigur, a doua cea mai mare clădire din lume după Pentagon) dar şi blocurile turn care le aduc aminte de „modernisme” similare din Paris.

Parcurile constituie al doilea atu al Capitalei, ceea ce ar putea surprinde pe bucureştenii din jumătatea de sud a oraşului. „În ciuda aparenţelor, natura şi verdele sunt împrăştiate în întreg oraşul“. Este plăcut să citeşti aşa ceva pe un site străin. Se adaugă vorbe bune despre Hersăstrău, Muzeul Satului şi despre Cişmigiul inaugurat în 1860.

Trecem de atracţia legendei lui Dracula, pusă elegant („personaj inventat de Bram Stoker“) în contextul „cartierului istoric în a cărui inimă“ se află „ruinele Palatului Regal“ al lui Vlad Ţepeş. Stai să te gândeşti niţel înainte să recunoşti că e vorba de Curtea Veche.

Ajungem la „Diversitatea culturală“, în care se remarcă, în percepţia editorialistului francez, Festivalul de film francez, Europafest, apoi Festivalul George Enescu, imediat „trupa deja dispărută Ozon, care a invadat frecvenţele europene în 2004“. Nu departe de Ozon este evocat si trofeul Palme D’Or câştigat de Cristian Mungiu. Cu ocazia pomenirii Festivalului George Enescu se mai repetă o dată numele arhitectului francez Albert Galleron care a finaliza în 1888 „această sală magnifică de concerte“ a Ateneului.

Tot la diversitate culturală intră şi ţiganii,  nu chiar cu acelaşi farmec, în această prezentare,  ca în ştirile despre evacuările taberelor de lângă oraşele franceze.

„Dacă Franţa ocupă un loc special în societatea românească, cultura gypsy luptă să-şi găsească locul în Bucureşti, deşi comunitatea este foarte importantă şi recunoscută oficial. Muzica ţigănească, de exemplu, este apreciată în micile restaurante frecventate în special de către turişti“, scrie Evene.fr.

În fine, suta de cazinouri ocupă aproape la fel de mult spaţiu în economia articolului ca şi celelalte patru puncte de atracţie bucureştene. „După sfârşitul regimului Ceauşescu, Bucureştiul şi-a descoperit pasiunea pentru joc“, din care „a făcut unul dintre argumentele sale turistice majore“.