5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 29.08.2012

0

capital.ro: S-a scumpit şi CARBURANTUL care vă salva de preţul ridicat al benzinei:

Pentru o parte dintre şoferi instalaţia de gaz petrolier lichefiat (GPL) a fost mană cerească, întrucât putea face faţă scumpirilor masive ale benzinei sau motorinei. Doar că petroliştii din România nu s-au oprit din majorarea preţurilor carburanţilor şi au scumpit şi GPL-ul. Dacă la începutul anului un litru de GPL costa 3,01 lei/litru la Lukoil, acum preţul a urcat la 3,11 lei/litru, conform ultimei modificări realizate de companie. Valoarea de 3,11 lei/litru este preţul mediu întrucât în staţiile de carburanţi sau de GPL preţul poate fi mai mare sau mai mic cu 5%.

 

evz.ro: 11 descinderi simultane la membrii unei grupări de falsificatori de bani:

În această dimineață au avut loc 11 percheziții simultane la Timișoara. Autoritățile au vizat membrii unei grupări specializate cu falsificarea banilor. Potrivit șefului DIICOT Timișoara, procurorii DIICOT împreună cu polițiștii de la crima organizată au monitorizat activitatea infracțională a rețelei de mai bine de un an de zile. Rețeaua se ocupa în special cu falsificarea bancnotelor de 100 și 200 de lei pe care le plasau ulterior pe piață. Până în prezent gruparea formată din 10 persoane a reușit plasarea a 100 de bancnote.

 

romanialibera.ro: Guvernul dă CFR 170 de milioane de euro, ca să-şi plătească datoriile la curent:

Ministerul Finanţelor împrumută CFR SA pentru plata datoriilor către furnizorii de electricitate, informează economica.net. Prevederea este cuprinsă în acordul cu FMI. Bugetul CFR SA, compania de stat care se ocupă de exploatarea şi întreţinerea reţelei naţionale de căi ferate, va fi suplimentat cu aproape 770 de milioane de lei (circa 170 de milioane de euro), potrivit unui proiect de act normativ elaborat de Ministerul Transporturilor. Banii vor fi folosiţi pentru plata datoriilor companiei către furnizorii de energie electrică şi reprezintă un împrumut acordat de Ministerul Finanţelor companiei feroviare.

 

zf.ro: Harta celor mai mari şantiere din Bucureşti, care implică investiţii de 1 miliard de euro:

Dintre cele mai mari şantiere pe care se lucrează în Bucureşti 22 implică investiţii de circa un miliard de euro, la finalizarea cărora Capitala va avea o nouă magistrală de metrou, trei hipermarketuri, un mall, şapte clădiri de birouri, trei hoteluri, un spital de pediatrie şi un Teatru Naţional de „secolul 21”. Înainte de criză, un miliard de euro era investiţia estimată într-un singur proiect de nivelul Esplanada (bulevardul Unirii) sau Dâmboviţa Center (Casa Radio – Eroilor), dar asemenea dezvoltări nu sunt „compatibile” cu actuala situaţie a economiei. Spre comparaţie, Casa Poporului a costat circa 2 mld. $. În aceste condiţii, cele mai mari investiţii derulate în prezent în Bucureşti sunt magistrala de metrou Eroilor – Râul Doamnei, proiectul Floreasca City, format dintr-un mall şi clădirea de birouri Sky Tower, cea mai înaltă din oraş, precum şi diametrala Buzeşti-Berzei-Uranus, ce va lega Piaţa Victoriei de sudul oraşului.

 

gandul.info: Dosarul RREFERENDUMUL – „Avem mulţi RROMI care au venit în vacanţă din Olanda şi Franţa şi au votat masiv”:

La o lună de la refrendumul de pe 29 iulie, procurorii au început urmărirea penală în primul din cele peste 500 de dosare privind fraudele electorale. Trei preşedinţi de secţie din judeţul Mehedinţi sunt acuzaţi că ar fi falsificat listele electorale suplimentare şi ar fi introdus voturi în urnă. Unul dintre ei, Dumitru Mirea, preşedintele secţiei de votare din comuna Gârla Mare, unde prezenţa la vot a fost de 93 la sută, a declarat pentru gândul că nu a furat voturi, dar a admis că 10 la sută din alegători au votat prin urna mobilă. „Nu am fraudat referendumul. S-au făcut nişte greşeli la urna mobilă”, ne-a povestit Dumitru Mirea. Cât despre prezenţa de 93 la sută, spune că în ziua votului în comună au venit 100 de pescari şi că rromii din Franţa s-au întors în ţară în vacanţă şi au venit masiv la vot.  Pe 15 august, Parchetul General a anunţat că a deschis 528 de dosare penale privind posibile fraude electorale comise la referendumul din 29 iulie. Cele mai multe dosare au fost deschise în judeţe din Oltenia şi Moldova, judeţe unde au fost înregistrate prezenţe record (de multe ori de peste 100 la sută).