60% dintre instrumentele muzicale produse de HORA Reghin sunt personalizate

0

Dintre cele peste 200 de tipuri de instrumente muzicale care se fabrică la SC HORA SA Reghin, 60% din producție este personalizată în funcție de dorința clienților, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, directorul general al societății, Nicolae Bâzgan.

„În momentul de față producția este foarte diversificată, asta și datorită faptului că se preferă ceva specific. Avem de-a face cu un fenomen care se întâmplă și în modă, fiecare vrea să aibă personalitatea lui, ceva să îl pună în evidență, iar din acest motiv această gamă s-a lărgit foarte mult. Din seriile mari care s-au fabricat până nu demult, acum au devenit serii mici, dar personalizate, în funcție de cerințele clienților. Asta este și un avantaj al nostru, în sensul că avem mai multe comenzi, dar, pe de altă parte, suntem influențați în mod negativ la productivitate (…) Instrumentele muzicale se fabrică și în serie, dar personalizarea ajunge chiar și la 60% din producție. Și români, și străini. Nu doar chitare, ci și instrumente de suflat din lemn, naiuri, fluiere, instrumente etnice de suflat—cavalul, chena, naiuri asemănătoare naiului românesc”, a spus Nicolae Bâzgan.

Pe lângă personalizarea instrumentelor muzicale, Nicolae Bâzgan a arătat că societatea a scos pe piață în acest an și câteva noutăți, cum ar fi o serie de chitare electrice și bouzouki irlandez de concert.

„Chiar în acest an am scos pe piață chitarele electrice cu patru corzi, cinci corzi, șase corzi, bas. De asemenea, chitara electrică cu șapte corzi este chitară cu acord rusesc, am prezentat și fabricăm deja bouzouki irlandez de concert, care este foarte apreciat în zonele în care influența culturii celtice se mai menține. Deci în partea regiunii Bretania, dar și în Anglia, în Irlanda, Țările de Jos și Germania. Pentru bouzouki irlandez e o tendință în această muzică. Noi am făcut și varianta de preamplificare electrică și pot spune că se ridică în zonele amintite aproape la nivelul chitarei ca popularitate”, a susținut managerul HORA SA Reghin.

La HORA SA Reghin, producția de instrumente muzicale din lemn la scară industrială a început în anul 1951, când s-au fabricat 37 de instrumente și a ajuns la jumătatea acestui an la peste 4.150.000 de instrumente muzicale.

„Instrumentele sunt din lemn cu corzi—cu corzi ciupite, de tipul chitarei, mandolinei, altele sunt cu corzi lovite, de tipul țambalului, iar altele cu corzi frecate, aici intră toate instrumentele cu arcuș—vioară, violă, violoncel, contrabas, chiar și instrumente preclasice, cum este psalterul, care a fost unul dintre strămoșii viorii”, a afirmat Nicolae Bâzgan.

 

continuarea pe AGERPRES