7 metode prin care telefonul tău mobil este ascultat

0

Răsturnare de situaţie spectaculoasă în scandalul Blackberry. După ce arabii şi indienii au vrut să le interzică pentru că ar fi prea sigure, germanii renunţă la ele la nivel înalt pentru că le cred prea vulnerabile.

Aproape toate convorbirile la telefon sau în apropierea telefonului pot fi ascultate, dar cu cât soluţia de securitate este mai avansată, cu atât sunt mai mici şansele ca cei care o pot intercepta să fie interesaţi de convorbirile tale. Mesajele text le dau mai multe bătăi celor care interceptează decât cele vocale.

Cum poţi fi interceptat şi cum să te fereşti: În primul rând, ţine cont de posibila “ascultare ambientală”, adică cu microfoane direcţionale sau ascunse în apropiere, caz în care nici măcar nu mai e nevoie de telefon. Dacă totuşi e nevoie de telefon…

1. Metoda cea mai accesibilă “publicului larg” este interceptarea semnalului de aproape, cu echipament pe care şi-l permite aproape orice agenţie de detectivi sau divizie judeţeană de doişiunsfert. Însă se aplică doar pentru standardul GSM, care foloseşte o criptare uşoară. În cazul 3G sau CDMA, decodarea mesajului este aproape imposibilă. Concluzia: Dacă ai opţiunea asta, foloseşte telefonul exclusiv pe modul 3G.

2. Criptarea nu mai face două parale atunci când eşti ascultat din centrală, operaţiune care se face – de regulă – cu mandat de interceptare. Tot de regulă, beneficiarii sunt în acest caz agenţiile guvernamentale. Poţi ocoli această metodă de interceptare cu ajutorul mai multor soluţii proprii de criptare.

Citeşte mai departe pe Standard.ro