83 de unităţi de învăţământ bucureştene, fără autorizaţie sanitară

0

„50 de unităţi sunt incluse în programul de reabilitare cu fonduri de la Banca Europeană de Investiţii. Pentru a nu se repeta experienţele neplăcute din alţi ani, reparaţiile la acestea se realizează pe bucăţi, pentru a nu fi nefuncţionale în totalitate şi pentru a nu mai fi nevoie ca elevii din aceste şcoli să fie mutaţi în alte unităţi”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB).

Anul trecut, în Capitală, 100 de unităţi de învăţământ nu aveau autorizaţie sanitară la 15 septembrie.

Programul Reabilitarea Infrastructurii Educaţionale din Bucureşti, derulat şi cu fonduri de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), vizează 102 unităţi de învăţământ din Capitală. Dintre acestea, până în 2008 au fost finalizate doar cinci, iar programul era practic blocat, din pricina întârzierilor mari în executarea lucrărilor.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat, la sfârşitul lunii august, că 21 de unităţi de învăţământ bucureştene, reabilitate prin programul derulat şi cu fonduri BEI, sunt gata să-i primească pe cei mici în prima zi de şcoală.

Lucrările la alte 15 unităţi şcolare sunt în curs de finalizare, a mai spus atunci edilul-şef.

În grădiniţele din Bucureşti sunt disponibile peste 31.500 de locuri, dintre care 800 sunt noi. Numărul copiilor care pot fi primiţi în grădiniţe este sensibil mai mare decât cel de acum trei ani, când erau disponibile 26.000 de locuri.

O altă veste încurajatoare, potrivit celor de la ISMB, este aceea că 2.900 dintre cele 3.000 de educatoare din Bucureşti sunt titulare pe post, faţă de doar 2.200 anul trecut.

La nivelul tuturor unităţilor de învăţământ ale Capitalei, ponderea cadrelor didactice fără pregătire pedagogică adecvată, reprezentată de studenţi şi de persoane provenite din programe de reconversie profesională, ar fi acum de până în 1%, mai spun cei de la ISMB.

Luni, 13 septembrie, în unităţile de învăţământ din Bucureşti sunt aşteptaţi circa 228.000 de elevi şi preşcolari.