Cum să faci mulţi bani din idei ridicol de simple

0

Dacă cei doi au reuşit să monetizeze faţa zâmbitoare asta nu înseamnă că cei doi sunt responsabili şi pentru creaţia simbolului.
În 1963, Harvey Ball a desenat pentru prima dată acest „happy face” pentru un client al companiei de PR la care lucra. Ball a făcut doar 45 de dolari pentru această schiţă. Greşeala lui a fost că a uitat să-şi înregistreze lucrarea.

Bernard şi Murray au sesizat potenţialul „feţei zâmbitoare” şi au cumpărat drepturile legale şi au utlizat smiley face-ul alături de sloganul „Have a nice Day”, pe care l-au lipit de toate produsele imaginabile. Moda acestui simbol a atins apogeul în 1971, apoi a început să scadă, dar a fost îndeajuns. Au făcut 50 de milioane de dolari din vânzări.

De asemenea, fraţii au deschis în anii 80 magazinul Dollar Express, unde faţa zâmbitoare a fost vândută în continuare. Cei doi au vândut lanţul de magazine în 2000  pentru 500 de milioane de dolari.

 

mai multe, AICI