FMI și-a dat seama că sunt prea mulţi oameni care NU RESIMT efectele creşterii economice

0

„În mod clar, trebuie să ne simţim încurajaţi de consolidarea creşterii economice, dar nu trebuie să fim mulţumiţi şi iată de ce nu: în primul rând, încă există prea mulţi oameni lăsaţi în afara efectelor relansării economice şi accelerării creşterii economice; de fapt, aproximativ o cincime dintre ţările emergente şi aflate în dezvoltare au înregistrat scăderi ale veniturilor pe cap de locuitor în 2017”, a afirmat Christine Lagarde.

„Al doilea motiv pentru care nu trebuie să fim mulţumiţi în totalitate este că aceasta este o relansare economică ciclică, în principal ciclică. Iar lipsa reformelor constante, semnalele false, mediocritatea, cu alte cuvinte urmele crizelor – productivitatea redusă, îmbătrânirea populaţiei, alţi factori, creşterea potenţială viitoare – toate acestea vor continua să afecteze perspectivele economice pe termen mediu”, a subliniat Christine Lagarde.