Spitalul din România care a declarat război şpăgii. „Recunoştinţa nu se pune în plic“

Mai multe urne pentru donaţii vor fi amplasate în fiecare dintre secţiile Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, în cadrul unui proiect-pilot prin care reprezentanţii unităţii spitaliceşti îşi propun să descurajeze fenomenul şpăgii.

 

Proiectul a fost lansat sâmbătă, 14 iulie, în prezenţa ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, care s-a arătat extrem de încântată de iniţiativa celor de la Zalău şi a sugerat că ar trebui implementat şi în alte spitale din ţară. „Prin acest proiect ajutăm şi personalul medical, pentru că, la urma urmei, cred că niciunui medic nu îi place să îi fie pusă în balanţă vocaţia cu dimensiunea plicului, cred că niciunei asistente nu îi place să i se spună că dacă i s-ar fi dat mai mulţi bani ar fi avut mai multă grijă de bolnav. Aşa că, dacă o persoană chiar este mulţumită de serviciile care i se oferă, are la îndemână o posibilitatea elegantă, corectă”, a declarat dr. Liliana Neaga, managerul SJU Zalău. Potrivit spuselor sale, primii care au îmbrăţişat ideea au fost cei din secţia Reumatologie. „Încet-încet, vom amplasa urne şi în alte părţi. Dar cu siguranţă vor fi secţii pentru care acest proiect va fi o provocare”, a punctat Neaga.

 

La rândul său, Adina Sabadâş, coordonatorul Serviciului Reprezentantul Pacientului şi cea care a venit cu ideea unui astfel de proiect, a precizat că în discuţiile pe care le-a purtat de-a lungul anilor cu pacienţii aceştia au amintit frecvent despre „micile atenţii”, pe care considerau că trebuie să le ofere medicilor şi asistentelor. „Vrem să transmitem ideea că recunoştinţa nu se pune în plic. Pacientul nu trebuie să ofere bani, iar personalul medical nu trebuie să accepte. Dacă în calitate de pacient eşti foarte mulţumit de ce ţi s-a întâmplat în spital, de atitudinea persoanelor cu care ai colaborat şi vrei în mod excepţional să mulţumeşti cuiva, o poţi face direct, transmiţându-i mulţumirile printr-o scrisoare sau făcând o donaţie. Încercăm şi din punct de vedere pecuniar să echilibrăm relaţia pacient-cadre medicale”, a explicat Adina Sabadâş.

 

Ministrul Sănătăţii a opinat că atât această idee, cât şi cea a Serviciului Reprezentantul Pacientului ar trebui preluate şi de către alte spitale din România: „Vă felicit şi să vă consider proiect-pilot, inclusiv pentru Reprezentantul Pacientului – mai există unul la Spitalul din Baia Mare, dar încercăm să-l generalizăm la nivelul ţării, pentru că am constatat în timp că este practic un mediator între spital, pacient şi aparţinător. Vom lansa provocări şi pentru alte spitale din ţară în implementarea acestui tip de proiect, care mie personal îmi place foarte mult”.

 

Ministrul Sorina Pintea s-a aflat sâmbătă la Zalău, pentru a participa la un workshop pentru promovarea Reţelelor Europene de Referinţă pentru bolile rare, organizat de către Centrul NoRo. La finalul evenimentului, oficialul a vizitat cea mai mare unitate spitalicească din Sălaj.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed