“Team România” și OUG 41. Două lozuri

0

Lozul “Team Romania” ar trebui să fie unul norocos pentru actualul guvern. Din Ordonanța de Urgență semnată de premierul Marcel Ciolacu reiese clar că sportivii români au nevoie de suport financiar. Pentru a fi la Jocurile Olimpice în această vară. Așadar, premierul spune că COSR are nevoie de bani. Dar președintele Mihai Covaliu, spune că COSR nu are nevoie. Într-un fel, amândoi au dreptate. Că nivelul de comunicare dintre cele două instituții este perfectibil, e evident. Că ambele au nevoie de mai multă transparență față de publicul lor, știm de mult.

Potrivit OUG, Loteria Română va lansa lozul Team România, iar 30% din încasări vor reveni COSR. Vor fi emise 1 milion de lozuri, în valoare de 5 lei fiecare. Astfel, COSR va încasa maximum 300.000 de euro.

Jocuri de putere
Guvernul are propria competiție. Ar trebui să atingă o țintă de deficit de 5% din PIB în acest an, în scădere de la 5,7%, în 2023, potrivit Agerpres. Greu de finalizat după creșterea alarmantă la peste 2% după primele trei luni. Așadar, orice resursă în plus e binevenită. Iar oportunitățile, de neratat. Încolonarea sportivilor calificați pentru Paris 2024 este o oportunitate.

Posibila confuzie e ușor de înțeles. Sportul românesc, aflat în stare de subfinanțare cronică, are mare nevoie de bani. Doar că COSR nu e ANS. Presupusa încurcătură devine plauzibliă dacă ne amintim că MTS aproape că s-a confundat cu Ministerul Familiei, înainte de rotativa din iunie, anul trecut. E ca și cum ai spune că PSD și PNL au aceeași ideologie, doar pentru că fac parte din aceeași coaliție de guvernare.

Arcul de Triumf
Altfel, ce afirmă Mihai Covaliu e corect. COSR nu are nevoie de acești bani. Forul de la Arcul de Triumf are 12 surse de venit. Printre ele, cea provenită de la CIO, prin Solidaritatea Olimpică. Cât anume reprezintă aceasta, știe doar COSR. Cert e că suma distribuită Comitetelor Olimpice Naționale pentru Olimpiada 2021-2024 este de 590 de milioane de dolari, potrivit olympics.com.

La această sumă se adaugă, pentru aceeași perioadă, estimarea de 600 de milioane, distribuită Federatiilor Internationale, conform sportbusiness.com. Atletismul, Gimnastica și Natatia, federații din grupa A, primeau înainte de Tokyo, câte 40 de milioane de dolari, scriu cei de la Play the Game.

E de înțeles de ce World Athletics va plăti 50.000 de dolari pentru o medalie olimpică de aur la Paris 2024, conform Financial Times. Ceea ce l-a indispus pe președintele CIO, Thomas Bach. Ar fi inechitabil față de federațiile mai puțin privilegiate, scrie france24.com.

Team România
Ce nu spune președintele Bach este că înainte de Tokyo, din veniturile anuale ale CIO, de 1,4 miliarde, doar 0,5% s-au întors către sportivii olimpici, conform globalathlete.org. De-a lungul Olimpiadei 2017-2020/21, CIO a atras venituri în valoare de 7,6 miliarde de dolari, conform olympics.com. Din această sumă, 90% au revenit Mișcării Olimpice. Într-un mod controlat și cât se poate de netransparent.

E ușor de înțeles de ce lozul “Team România” nu este necesar. Se poate spune că COSR a tras deja lozul cel mare. Banii vin și se împart, dar nu știm despre ce bani e vorba. Transparența nu este doar un moft al bunei guvernanțe. E doar un minim gest de considerație față de un public inimos cât o țară întreagă.

Mai sunt aproape trei luni până la Paris 2024, iar România are până acum 80 de sportivi calificați. Cât despre noi, ca întotdeauna din patru în patru ani, vom deschide fiecare cate un loz. Și vom visa că este cel mai norocos dintre toate.