Magistrații erau delegați, adică transferați temporar de la alte parchete, dar nu mai îndeplineau noile condiții de vechime introduse prin noua lege a organizării judiciare, intrată în vigoare luna trecută, după ce modificările adoptate de Parlament au fost promulgate de președintele Klaus Iohannis.
Decizia de încetare a delegării a fost luată, luni, de procurorul general al României, Augustin Lazăr.
Tot procurorul general este cel care a semnat deciziile prin care acești șase magistrați fuseseră transferați, inițial, la DNA.
Legea nouă a organizării judiciare, promulgată de curând de președintele Klaus Iohannis, prevede însă că doar procurorii numiți în urma unui concurs în DNA sau în DIICOT și care au o vechime de minimum opt ani pot rămâne pe funcții.
Situația delegărilor – în cadrul DNA și pe funcțiile de conducere – urmează să fie discutată mâine la Ministerul Justiției, unde procurorul-șef interimar al DNA, Anca Jurma, se întâlnește cu ministrul Tudorel Toader.
Articolul integral pe DIGI24