Masa de Paște. Prețurile produselor tradiționale, în creștere

0

Prețurile produselor alimentare au crescut. Astfel că, românii vor cheltui mai mulți bani pentru masa de Paște.

Masa de Paște – Creșterea prețurilor

Prețurile au crescut cu aproximativ 10-15% față de anul trecut, conform Institutului Național de Statistică. Pentru un sfert sau jumătate de miel, românii vor scoate din buzunar sume cuprinse între 30 și de 50 de lei pentru un kilogram de carne. O jumătate de miel poate ajunge și până la 600 de lei. Din fericire, în supermarketuri, românii pot găsi oferte la carnea de miel.

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, s-a înregistrat o creștere de 10% a prețurilor pentru produsele din carne, în special pentru cea de porc.

„Nu există o singură cauză de la fluctuația prețului materiei prime România și din deficitară la carnea de porc, dar în același timp, la ora actuală, prețul cărnii de porc are tendința de a crește pe piață, deci automat cresc și produsele din preparatele de porc, după aceea, prețul utilităților, majorările de salarii și toate acestea se duc în preț, că în altă parte n-au unde”, a spus Sorin Minea, preşedinte Romalimenta, potrivit antena3.ro.

Masa de Paște – Prețuri produse

Potrivit INS, prețurile pentru cele mai des întâlnite produse vor fi următoarele (cu aproximație):

Cozonac: 18-40 de lei,
Pască: 40- 60 de lei,
30 de ouă: 25-35 de lei,
Vopsea de ouă: 18 lei,
Roșii 10-12 lei/kg,
Castraveți: 6- 8 lei/kg,
Varză murată: 6 lei/kg,
Carne tocată de porc: 25-28 de lei/kg,
Carne de miel: 30-50 de lei/kg,
Drob: 40-60 de lei/kg,
Brânză proaspătă de vacă: 20-25 de lei/kg,
O legătură de ceapă verde: 2 lei,
Pătrunjel și mărar: 2-3 lei/ legătura,
Piept de pui: 30 de lei/kg,
Iepuraș de ciocolată pentru Paște: 6-8 lei,
Ouă de ciocolată: 12 lei/80 g.