Actualitate

Ce electrocasnice consumă cel mai mult curent într-o casă
Află ce electrocasnice consumă cel mai mult curent, cât te costă lunar fiecare și cum calculezi consumul în funcție de putere și timpul de utilizare.

De ce se scumpește petrolul și cum ajunge scumpirea la consumator
Când petrolul se scumpește pe piețele internaționale, crește și presiunea asupra prețului benzinei. În România, efectul depinde și de cursul valutar, deoarece petrolul și produsele petroliere sunt tranzacționate în principal în dolari.

Ce este recesiunea și cum îți afectează banii
Recesiunea este o perioadă în care economia încetinește și activitatea firmelor scade. Ea poate duce la mai puține locuri de muncă.

Economia Europei accelerează în plin șoc energetic. România bate pasul pe loc
În septembrie, activitatea din zona euro a accelerat la cel mai rapid ritm din ultimii peste trei ani, în timp ce România intră în toamnă după o contracție economică în trimestrul al doilea

Uniforma obligatorie în școli! Proiectul a trecut de Senat . Cine le plătește?
Uniforma școlară ar putea deveni obligatorie din nou pentru elevii din clasele I-VIII. Senatul a adoptat proiectul de lege care introduce această obligație, însă măsura nu este încă în vigoare. Inițiativa trebuie să treacă și de Camera Deputaților, care este for decizional.

Studenții români vor lucra cu AI pentru industria auto Renault
Laboratorul își propune să le ofere studenților și cercetătorilor acces la proiecte și tehnologii bazate pe inteligență artificială și să creeze o legătură mai strânsă între universitate și industria auto

CEC Bank face un salt în viitor, direct din 2006: transferuri de bani prin apropierea telefoanelor
Sistemul permite plăți instant direct din cont în cont și poate utiliza mai multe tehnologii, inclusiv cod QR, NFC, deep link și numărul de telefon mobil ca identificator pentru IBAN

Gică Popescu investește 3 milioane de euro în hotelul său din Predeal. Piscină interioară, SPA și propriul muzeu cu trofee
Gică Popescu își transformă o parte din hotelul pe care îl deține la Predeal într-un loc dedicat propriei cariere. Fostul mare internațional român pregătește un muzeu cu trofeele câștigate la Barcelona, Galatasaray și în competițiile europene, în timp ce hotelul Rozmarin este extins cu un centru SPA și o piscină interioară. Investiția totală în modernizarea unității se ridică la aproximativ 3 milioane de euro.

Președintele ne liniștește: Rusia nu va ataca NATO în perioada următoare. Dar Europa trebuie să fie pregătită
Nicușor Dan a explicat că o astfel de evaluare nu trebuie să ducă la excluderea unui scenariu care, în prezent, pare puțin probabil
Astăzi în istorie, 23 septembrie: Long-Term Capital Management este salvat
Pe 23 septembrie 1998, Fed a orchestrat un salvataj de 3,6 miliarde de dolari pentru fondul LTCM, evitând un colaps al piețelor globale.
Citatul zilei, 23 septembrie 2026: Fii difuz în hobby-uri, dar concentrat în investiții
Philip Fisher despre concentrare și cunoaștere profundă în investiții. De ce puține companii bine înțelese bat un portofoliu diluat.

BNR avertizează: România trebuie să schimbe motorul economiei. Cele trei condiții
Economia are nevoie de o schimbare de structură. Consumul nu mai poate fi principalul motor al creșterii

Cât din prețul benzinei sunt taxe și cât costă efectiv combustibilul
La un preț de 9,97 lei/litru, aproximativ 4,79 lei reprezintă taxe: 3,06 lei acciză și 1,73 lei TVA. Asta înseamnă că aproape 48% din prețul benzinei ajunge sub forma acestor două taxe.

Sarah Rizea, italianca născută din părinți români, noua Miss Italia 2026. Nu se visează vedetă, ci campioană olimpică
Sarah Rizea, italianca născută din părinți români, noua Miss Italia 2026. Nu se visează artistă, ci sportivă de Jocuri Olimpice

Călin Georgescu, control judiciar în dosarul instrumentat de DIICOT
Călin Georgescu scapă de arestarea preventivă. Tribunalul București a respins solicitarea procurorilor DIICOT și a dispus ca fostul candidat la alegerile prezidențiale să fie cercetat sub control judiciar. Aceeași măsură a fost luată și în cazul omului de afaceri Ionel Rusen.

Lotus revine în România. Supercarurile britanice intră din oficial, cu reprezentanță. Mărcile de LUX care se bat pe piața românească!
Lotus revine în România. Supercarurile britanice intră din oficial, cu reprezentanță. Ce mărci de lux se bat pe piața românească

Benzina s-a scumpit puternic în România. Creșterea din august, printre cele mai mari din UE
Prețurile benzinei au crescut în 22 dintre cele 27 de state membre, potrivit Eurostat

Start-Up Nation intră în linie dreaptă: 3.000 de contracte se semnează în această săptămână
Semnarea contractului reprezintă momentul în care beneficiarii trec de la etapa de selecție la implementarea propriu-zisă a proiectelor.

Voluntari devine municipiu. Decizia luată de Parlament. Orașul din Ilfov trece la un nou rang administrativ
Voluntari, localitatea lipită de Capitală în care nici nu știi când intri și când ieși, este la un pas de o schimbare importantă de statut. Parlamentul a adoptat proiectul de lege prin care orașul din Ilfov va fi declarat municipiu.
![[P] Certificat constatator pentru PFA și punct de lucru: două documente diferite cu același nume](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fkuqhwqsgsjlwwqgfnnao.supabase.co%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1790067349354-qku0pxhhsmt.jpg&w=1920&q=75)
[P] Certificat constatator pentru PFA și punct de lucru: două documente diferite cu același nume
Când ți se cere „un certificat constatator” pentru o PFA sau pentru un punct de lucru, prima întrebare de clarificat nu este de unde îl iei, ci despre care document vorbește cel care ți l-a cerut.
![[P] De ce primul contact vizual cu un brand contează mai mult decât prețul](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fkuqhwqsgsjlwwqgfnnao.supabase.co%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1790067240310-pmlwxikqf3i.jpg&w=1920&q=75)
[P] De ce primul contact vizual cu un brand contează mai mult decât prețul
Prețul este unul dintre criteriile importante într-o decizie de cumpărare, dar rareori este primul lucru pe care îl percepem atunci când intrăm în contact cu un brand. Înainte să comparăm oferte sau caracteristici, vedem.

Nicușor Dan, mesaj pentru Trump: România vrea mai mulți soldați americani pe teritoriul său
Declarația vine în contextul dezbaterilor privind viitorul prezenței militare americane în Europa.

Taxa de pod de la Fetești dispare de la 1 octombrie. Ce se schimbă!
De la 1 octombrie 2026, taxa de pod Fetești–Cernavodă, așa cum este cunoscută astăzi, dispare odată cu vechiul sistem de tarifare, iar România trece la un mecanism în care costurile sunt diferențiate în funcție de tipul vehiculului, norma de poluare și, pentru transportul greu, numărul de kilometri parcurși.
Nicușor Dan, la sediul JPMorgan: „Vom continua să ne împrumutăm, dar într-o măsură mai mică”
Discuțiile de la JPMorgan au vizat economia României, planurile privind utilizarea fondurilor europene în următorii ani, dar și prioritățile și problemele cu care se confruntă România
Astăzi în istorie, 22 septembrie: prăbușirea din 1929 anunță marele crah
Pe 22 septembrie 1969 Ford scotea Maverick, dar cel mai marcant moment al zilei rămâne acordul Plaza din 22 septembrie 1985, care a rescris regulile valutare globale.

Europa își verifică plasa de siguranță. Criza din Orientul Mijlociu schimbă regulile pentru rezervele de petrol
Evaluarea oficială a Comisiei este că, în prezent, nu există o problemă de aprovizionare cu petrol și produse petroliere în Uniunea Europeană

Călin Georgescu, reținut de DIICOT și scos în cătușe. Ce au găsit procurorii în urma perchezițiilor
Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii DIICOT, după mai multe ore de audieri în dosarul în care este cercetat pentru constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată. Fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost scos luni seară din sediul DIICOT încătușat și urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Bitcoin a depășit 85.000 de dolari. S-a terminat iarna crypto?
Bitcoin a urcat luni peste 85.000 de dolari, atingând cel mai ridicat nivel din ianuarie 2026 încoace. Mișcarea vine după o serie de zile pozitive și ridică întrebarea pe care piața și-o pune de luni bune: s-a încheiat iarna crypto?

Război pe miliardele FIFA! UEFA cere bani pentru toate federațiile. Cât ar primi România
Conflictul dintre UEFA și FIFA se mută pe terenul banilor. Aleksander Ceferin și Victor Montagliani îi cer lui Gianni Infantino să scoată din rezervele forului mondial câte cel puțin 10 milioane de dolari pentru fiecare dintre cele 211 federații membre.

Panouri fotovoltaice în 2026: în cât timp îți recuperezi investiția?
Panourile fotovoltaice se pot amortiza în câțiva ani, însă perioada exactă depinde de costul instalației, consumul locuinței, capacitatea și producția sistemului, autoconsumul și prețul energiei electrice.

Peste 17.000 de români de peste 100 de ani apar încă în Registrul Electoral. AEP începe verificările la primării
Situație neobișnuită în Registrul Electoral al României. Peste 17.000 de cetățeni cu vârste de peste 100 de ani figurează încă în evidențele electorale, iar Autoritatea Electorală Permanentă nu îi poate radia deoarece lipsesc documentele oficiale care să confirme decesul.

Ajutor pentru încălzire 2026–2027. Cine poate primi până la 500 de lei pe lună, ce venit trebuie să aibă și până când se depune cererea
Românii cu venituri mici pot solicita și în sezonul rece 2026–2027 ajutor pentru încălzirea locuinței. Cererea trebuie depusă la primărie, împreună cu declarația pe propria răspundere și documentele care dovedesc veniturile și situația locuinței.

Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT. Percheziții la locuința sa din Mogoșoaia într-un dosar cu prejudiciu de peste 1,1 milioane de euro
Călin Georgescu a fost ridicat dis de dimineață, din trafic, de procurorii DIICOT, și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde anchetatorii efectuează percheziții. Acțiunea are loc într-un dosar în care procurorii cercetează constituirea unui grup infracțional organizat și o presupusă înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prejudiciul indicat depășind 1,1 milioane de euro.
Astăzi în istorie, 21 septembrie: Bear Stearns și Goldman devin bănci
Pe 21 septembrie 2008, Fed a aprobat transformarea Goldman Sachs și Morgan Stanley în holdinguri bancare, punând capăt erei băncilor de investiții independente.
Citatul zilei, 21 septembrie 2026: Cumperi vremea rea, vinzi cerul senin
David Swensen despre disciplina de a cumpăra activele pe care toți le urăsc și de a vinde euforia colectivă. O lecție rară de rebalansare pentru investitori.

Europa se teme de o nouă explozie a prețului energiei. Iarna poate transforma criza gazului într-un șoc pentru populație și industrie
Europa intră în iarnă cu bomba energetică sub picioare. Electricitatea poate exploda când vine frigul

Bursa de la București a pierdut aproape 9 miliarde de lei din capitalizare într-o săptămână
Capitalizarea companiilor listate a scăzut cu 1,29%, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu peste 93% față de săptămâna precedentă.

Trei fragmente de dronă, recuperate din Marea Neagră. MApN: „Nu aveau încărcătură explozivă”
Trei fragmente provenite de la drone au fost recuperate, duminică, din Marea Neagră.

O veste bună! Dunărea crește, iar presiunea de pe sistemul energetic ar putea fi redusă
Pentru sistemul energetic, orice revenire a debitelor Dunării este urmărită cu atenție, în condițiile în care nivelul foarte scăzut al fluviului a creat probleme la Cernavodă

Milioane pentru excelență. Cum se acordă și cât valorează azi premiile Nobel
Primele premii au fost acordate în 1901. De atunci, Nobelul a devenit una dintre cele mai cunoscute distincții internaționale pentru contribuții în știință, literatură și pentru pace.

Resturi de dronă, neutralizate de militarii români în zona Grindului Chituc. Intervenție a Forțelor Navale Române
O echipă de scafandri EOD din cadrul Forțelor Navale Române a intervenit duminică, 20 septembrie, în zona Grindului Chituc, Constanța, pentru neutralizarea unor resturi de dronă.

Cât consumă o centrală electrică și cât te costă încălzirea
Consumul unei centrale electrice depinde de suprafața locuinței, izolație, temperatura setată, vreme și prețul energiei. Puterea centralei nu reprezintă automat consumul permanent.

Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru, invitați la recepția lui Donald Trump. Inaugurarea piațetei „The Queen Marie of Romania Corner” în New York, pe lista evenimentelor
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru, invitați la recepția lui Donald Trump. Președintele României va fi prezent la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, inevitabil, la o recepție de cel mai înalt nivel.

Cod galben de vânt în 13 județe. Vremea se răcește
ANM a emis Cod galben de vânt pentru 13 județe: Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Bacău, Vrancea, Vaslui și Galați. Rafalele pot ajunge la 70 km/h, iar la munte până la 90 km/h.

TollRo, noul sistem de taxare pentru camioane, ”a făcut pană” înainte de lansare. CNAIR cere amânarea până la 1 aprilie 2027
Trei zile de testare au fost suficiente pentru ca TollRo, noul sistem electronic de taxare rutieră care înlocuiește ”rovinieta” pe transportul de marfă, să intre în impas. CNAIR cere amânarea noului sistem de taxare până la 1 aprilie 2027

Pensia de urmaș: cine poate primi bani și în ce condiții
Pensia de urmaș poate fi acordată copiilor și soțului supraviețuitor al persoanei decedate, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Romsilva investește 2,4 milioane de lei în pădurile din Hunedoara
Romsilva alocă 2,38 milioane de lei pentru amenajarea a aproape 18.500 de hectare de pădure din zona Brad, județul Hunedoara. Contractul va avea o durată de 24 de luni, iar firmele interesate pot depune oferte până la 19 octombrie 2026.

Împrumuturi de la IFN-uri. Cum devin 1.000 de lei 4.500, sub privirea îngăduitoare a BNR
Teoretic, IFN-urile nu ar putea încasa, cumulat, mai mult decât dublul capitalului împrumutat, inclusiv dobânzile
Astăzi în istorie, 20 septembrie: Lehman intră în insolvență la New York
Pe 20 septembrie 2008, tribunalul din New York a aprobat vânzarea diviziei nord-americane a Lehman Brothers către Barclays, în plin colaps financiar global.
Citatul zilei, 20 septembrie 2026: Ferește-te de investiția care primește aplauze
David Swensen despre pericolul popularității în investiții și de ce mulțimea rareori are dreptate la momentul potrivit pe piețe.

UiPath România, afaceri de 3,4 miliarde de lei și numai trei achiziții directe de la stat
Primul unicorn cu origini românești, companie cu o valoare de peste un miliard de dolari, UiPath, și-a construit ascensiunea internațională fără să depindă de contractele cu statul român.

Peste 1 miliard de lei, deblocat pentru plățile la energie
Ministerul Finanțelor suplimentează cu 1,058 miliarde de lei fondurile pentru compensarea energiei

Cum citești factura la energie și ce înseamnă fiecare tarif
Ca să înțelegi cum citesc factura energie electrică, verifică mai întâi perioada de facturare și consumul în kWh. Apoi urmărește prețul energiei, tarifele de transport și distribuție, taxele și contribuțiile, TVA-ul și eventualele regularizări.

Agricultura are nevoie de 1 miliard de lei până la finalul anului. Ce se întâmplă cu banii pentru fermieri
Agricultura românească are nevoie de cel puțin 1 miliard de lei până la finalul anului pentru continuarea sprijinului acordat fermierilor.
Astăzi în istorie, 19 septembrie: Alibaba face cel mai mare IPO din lume
Pe 19 septembrie 2014, Alibaba s-a listat la New York și a strâns 25 de miliarde de dolari, cel mai mare IPO din istorie la acel moment.
Citatul zilei, 19 septembrie 2026: Zgomotul mulțimii nu e semnalul pieței
David Swensen despre disciplina instituțională și cum investitorul obișnuit se pierde urmărind ce fac ceilalți, în loc de propriul plan.

Aviația europeană schimbă combustibilul pentru a scăpa de dependența de petrol
EASA estimează separat că, dacă sunt luate în calcul numai capacitățile disponibile în prezent, producția europeană de SAF ar ajunge în 2030 la aproximativ 1,5 milioane de tone

Bugetul CFR Călători pe 2026, aprobat în septembrie: venituri de 4,1 miliarde de lei, investiții de 1,13 miliarde și vânzări de active
Guvernul a aprobat în ședința de vineri, 18 septembrie 2026, bugetul de venituri și cheltuieli al CFR Călători pentru anul în curs

Cum verifici câți bani ai în contul de pensie privată
Pentru a afla câți bani ai în pensia privată, trebuie mai întâi să identifici fondul de Pilon II la care ești înscris, prin serviciul ASF.

Pericolul de a intra in ”junk” nu a trecut. Fitch avertizează că fiecare săptămână de criză politică mărește presiunea
Fitch Ratings avertizează că prelungirea crizei politice pune sub semnul întrebării capacitatea Bucureștiului de a continua consolidarea fiscală

Prima locomotivă Alstom Traxx a intrat în circulație în România. Trenurile București–Constanța, înnoite
Ulterior, cele 16 locomotive vor fi utilizate pe o rețea de aproximativ 3.978 de kilometri și vor acoperi cinci rute interregionale majore

Statul recuperează 33 de hectare de litoral după 11 ani de procese. Ce a decis Înalta Curte în cazul falezei de la Tuzla
Aproape 33 de hectare de teren de pe faleza litoralului românesc, din Tuzla, județul Constanța, rămân în proprietatea publică a statului după un litigiu care a durat 11 ani.

Afacerea cu vin a lui Mugur Isărescu, business de milioane. Firma familiei guvernatorului BNR a „cules” aproape 57 de milioane de lei în 10 ani
Afacerea cu vin a lui Mugur Isărescu de la Drăgășani, firma Măr SRL, a adunat venituri totale de 56,7 milioane de lei. Profitul net cumulat în perioada 2016-2025 a trecut de 8,1 milioane de lei.

România sfidează reculul din construcții al Europei. Sectorul a crescut din nou în iulie
În zona euro, producția din construcții a stagnat. La nivelul UE, în schimb, activitatea s-a redus cu 0,3%

Mitică Dragomir, multimilionar cu pensie de mii de euro, revoltat de pensia soției: „Doamna mea are 3.200 de lei”
Mitică Dragomir este nemulțumit de pensia pe care o primește soția sa după o viață petrecută în învățământ. Fostul șef al LPF spune că aceasta încasează doar 3.200 de lei pe lună, după 50 de ani de muncă. Declarația vine de la un om care spune că trăiește din pensie și care, potrivit informațiilor publice, încasează câteva mii de euro lunar din pensii.

Vom avea probleme cu gazul la iarnă? România stă mai bine decât restul Europei, dar prețurile rămân o problemă
Potrivit Ministerului Energiei, depozitele României conțin în prezent aproximativ 2,43 miliarde de metri cubi de gaze, ceea ce înseamnă un grad de umplere de 76,26%.

Afacerile șantierelor navale au scăzut cu peste jumătate de miliard de lei
Veniturile principalelor companii românești care construiesc nave și structuri plutitoare au scăzut în 2025 cu aproximativ 578 de milioane de lei, potrivit unei analize realizate pe baza bilanțurilor disponibile la Fisc.

Monitorizarea apei, esențială într-un climat marcat de extreme
Pe 18 septembrie este marcată, la nivel internațional, Ziua Mondială a Monitorizării Apei, o inițiativă care aduce în atenție un lucru aparent simplu, dar esențial: pentru a putea proteja apa, trebuie mai întâi să știm în ce stare se află.

Fermierii cer o revoluție în agricultura României: mai puține despăgubiri, mai multe irigații și fabrici
Sunt necesare investiții pe termen lung în irigații și managementul apei, dezvoltarea procesării și instrumente mai eficiente pentru gestionarea riscurilor

ANUNŢ ÎNCHIRIERE PRIN LICITAŢIE PUBLICĂ
Informaţii generale
Citatul zilei, 18 septembrie 2026: Piețele sunt un vot de popularitate pe termen scurt
Philip Fisher despre diferența dintre entuziasmul de moment și valoarea reală a unei afaceri. O lecție despre răbdare pentru investitorii de la BVB.

Asigurarea locuinței: ce riscuri sunt acoperite și ce nu plătește asigurătorul
Asigurarea locuinței poate acoperi incendii, furt, inundații, cutremure, furtuni și alte riscuri, în funcție de poliță.

Record de jocuri video dezvoltate în România- 63 de titluri lansate într-un an! Industria a ajuns la 341 de milioane de euro
Industria românească de dezvoltare a jocurilor video continuă să crească, iar 2025 a adus un nou record de lansări. Nu mai puțin de 63 de jocuri dezvoltate în România au ajuns pe piață anul trecut, de peste 2,5 ori mai multe decât în 2023. În același timp, industria a generat o cifră de afaceri de aproximativ 341 de milioane de euro.

IMM România cere Europei să taie birocrația. Propunerea pentru un termen de 36 de luni înaintea noilor reguli
Organizația cere reducerea obligațiilor administrative, combaterea regulilor naționale suplimentare și mai mult timp pentru firmele care trebuie să se adapteze la noile cerințe
![[P]Fintech și iGaming: asemănări între industrii și legăturile operaționale din serviciile pentru utilizatori](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fkuqhwqsgsjlwwqgfnnao.supabase.co%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1789650467157-rii36m0fv6l.jpg&w=1920&q=75)
[P]Fintech și iGaming: asemănări între industrii și legăturile operaționale din serviciile pentru utilizatori
Două domenii care aparțin, în esență, unor industrii diferite, pot prezenta asemănări substanțiale și unele interacțiuni semnificative. O astfel de perspectivă este valabilă în cazul fintech și iGaming.

UE își centralizează datele vamale. Taxă de procesare pentru produsele comandate din afara Uniunii și o platformă digitală unică
Noul Cod vamal al UE introduce o taxă pentru articolele cumpărate online din afara Uniunii, obligă platformele să răspundă ca importatori și creează o autoritate vamală europeană.

Un român a clonat cardurile de carburant ale polițiștilor italieni. A umplut o cisternă de 1.000 de litri și ar fi vândut benzina
O anchetă desfășurată în Italia a scos la iveală o presupusă schemă de fraudă în care au fost folosite carduri de carburant ale Poliției de Stat. Un român a fost arestat, iar anchetatorii au descoperit 30 de carduri clonate, despre care susțin că erau utilizate pentru alimentări plătite din conturile instituției.
![[P] TAG estimează o creștere de 30% a vânzărilor online în 2026. Medical-devices.ro ajunge la 15% din business și accelerează integrarea cu rețeaua de magazine fizice](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fkuqhwqsgsjlwwqgfnnao.supabase.co%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1789638853119-6f4ewc56yty.jpeg&w=1920&q=75)
[P] TAG estimează o creștere de 30% a vânzărilor online în 2026. Medical-devices.ro ajunge la 15% din business și accelerează integrarea cu rețeaua de magazine fizice
Aproximativ 20% dintre comenzile plasate pe medical-devices.ro sunt ridicate din magazinele TAG

Oprah Winfrey, la București, intervievată de Andreea Esca. 4.999 de euro + TVA pentru o fotografie cu celebra miliardară a televiziunii americane
Oprah Winfrey a urcat pe scena BRAND MINDS 2026, la Romexpo, unde a fost intervievată de Andreea Esca. Iconul televiziunii de peste ocean a vorbit despre succes, eșec, autenticitate, leadership și lecțiile pe care le-a învățat după mai bine de patru decenii în televiziune.

Marii producători auto din România, nevoiți să investească în energie. Ford construiește un parc fotovoltaic la Craiova
Industria auto românească își pierde competitivitatea, iar producătorii pot ajunge să ia în calcul alte țări pentru realizarea producției

Dacia produce mai mult cu mai puțini oameni. Numărul angajaților a scăzut cu 4.205 de oameni față de 2019
Uzina de la Mioveni a celor de la Automobile Dacia a înregistrat o reducere cu aproape 30% din forța de muncă între 2019 și 2025.
Astăzi în istorie, 17 septembrie: Fed rupe piața monetară cu injecția repo
Pe 17 septembrie 2019, dobânzile repo au sărit la 10%, iar Fed a fost forțată să intervină pe piața monetară pentru prima oară după criza din 2008.
Citatul zilei, 17 septembrie 2026: Nu poți fi normal și să obții rezultate excepționale
Howard Marks explică de ce gândirea de tip turmă garantează rezultate mediocre pe bursă. O lecție despre curajul de a fi diferit când investești.

România frânează împrumuturile de pe piețele externe. Trezoreria așteaptă formarea unui nou Guvern înainte de o nouă emisiune de eurobonduri
Planul inițial pentru 2026 prevedea emisiuni de euroobligațiuni de aproximativ 10 miliarde de euro.

CASCO sau doar RCA: când merită să plătești o asigurare suplimentară?
RCA e obligatoriu și acoperă daunele provocate altora. CASCO e opțional și îți protejează propria mașină.

Ciprian Ciucu promite un București ca Madridul. În cât timp vom vedea ”minunea”
Primarul general spune că transformarea ar urma să vizeze mai multe dintre cele mai importante zone ale Bucureștiului

Tot ce trebuie să știi despre Legea Conturilor de Economii și Investiții. Cum vei putea să strângi bani pentru pensie
Scopul este ca banii să poată fi reinvestiți pe o perioadă lungă, astfel încât randamentul acumulat să contribuie la formarea capitalului de la momentul pensionării

Blocaj pentru firmele care aduc muncitori străini în România. O mare platformă online a fost oprită după decizia instanței
Fluxurile esențiale din platforma WorkinRomania au fost dezactivate temporar după ce Curtea de Apel București a suspendat executarea ordinului privind lista ocupațiilor deficitare.

Ce loc ocupă Bucureștiul în topul celor mai importante 1.000 de orașe din lume. Capitolul la care pierde masiv
Bucureștiul se află în prima parte a clasamentului mondial al orașelor, dar cifrele ascund diferențe importante. Capitala României ocupă locul 214 din 1.000 de orașe analizate de Oxford Economics. Economia este punctul său forte, în timp ce mediul și capitalul uman trag clasamentul în jos.

Zilele Bucureștiului 2026: Palatul Parlamentului devine cel mai mare ecran din România
În weekend, timp de câteva ore, Palatul Parlamentului își schimbă înfățișarea și scapă de monstruozitatea sa arhitecturală. iMapp Bucharest Winners League transformă clădirea specifică arhitecturii socialiste într-un uriaș ecran, prin proiecții video grandioase.

Director concediat după ce s-a plâns că bonusul de 35.000 de euro este prea mic. A primit despăgubiri de 138.000 de euro
Un director financiar din Marea Britanie a ajuns în instanță după ce a contestat valoarea bonusului anual. Andrew Blyth considera că prima de aproximativ 30.000 de lire sterline era prea mică. La scurt timp, postul său a fost desființat. Tribunalul a stabilit însă că „desființarea postului” a fost doar un pretext și a obligat compania să-i plătească despăgubiri de 118.223 de lire sterline, aproximativ 138.000 de euro.

Agricultura responsabilă poate contribui și la protejarea atmosferei
Astăzi, 16 septembrie, este Ziua Internațională pentru Protecția Stratului de Ozon, instituită de Organizația Națiunilor Unite pentru a marca semnarea Protocolului de la Montreal, în 1987.
Astăzi în istorie, 16 septembrie: lira sterlină cade în Miercurea Neagră
Pe 16 septembrie 1992, speculatorii au forțat Marea Britanie să iasă din mecanismul cursurilor europene, iar George Soros a câștigat un miliard.
Citatul zilei, 16 septembrie 2026: Rentabilitatea nu se caută, se așteaptă cu răbdare
David Swensen, geniul din spatele fondului Yale, despre disciplina care separă investitorii serioși de speculatori. O lecție pentru BVB.

Operatorii feroviari privați, afaceri de 738 mil. lei în 2025
Deși transportatorii privați asigură peste un sfert din volumul curselor măsurat în tren-kilometri, aceștia generează mai puțin de o cincime din afacerile pieței.

Forumul Economic România–Republica Moldova – F.E.R.M., ediția a II-a: Două economii, mai multe oportunități – România și Republica Moldova
F.E.R.M. aduce la aceeași masă reprezentanți ai administrației publice, mediului diplomatic, sectorului financiar-bancar, organizațiilor patronale și companiilor din România și Republica Moldova

Președintele condamnă violențele de la protestul ciobanilor: „Încercarea de a transforma un protest legitim în lupte de stradă este extrem de gravă”
Președintele a condamnat atacurile, agresiunile și actele de vandalism și a cerut ca acestea să fie sancționate conform legii.
Randamentul obligațiunilor americane pe 10 ani a atins 5%, cel mai ridicat nivel din 2007. Ce înseamnă asta pentru economie
Titlurile de stat americane pe 10 ani au depășit pragul de 5% pentru prima dată din iulie 2007 încoace, pe fondul prețului petrolului de peste 102 dolari/baril, al conflictului din Iran și al așteptărilor că Fed va mai majora dobânzile. Mișcarea amplifică presiunea pe piețele globale de obligațiuni.

Zece reguli pentru prosumatorii care vor până la 15.000 de lei pentru baterii de stocare
Prosumatorii pot primi maximum 15.000 de lei, dar cel mult 75% din proiect, pentru baterii de minimum 10 kWh. Contribuția proprie este de 25%, iar instalatorul trebuie ales în 90 de zile.

Sistemul ERP de la QuickFin.erp pentru lanțuri de magazine: automatizarea comenzilor și a aprovizionării
Automatizarea poate reduce o parte importantă din această presiune operațională.

Cum sunt impozitate IMM-urile în România în 2026? Reguli fiscale actualizate și soluții pentru optimizarea costurilor
Anul 2026 aduce o serie de schimbări importante pentru mediul antreprenorial din România.

Catalogul digital intră în școlile din Sectorul 3. Părinții află prin SMS ce notă primește copilul sau când chiulește de la ore
Catalogul pe hârtie își face loc tehnologia și în școli, iar unitățile de învățământ din Sectorul 3 al Capitalei sunt primele care implementează proiectul digital.

Asigurare de sănătate 2026-cât plătesc românii fără venituri pentru CASS. Calculul ANAF AICI!
Românii care nu au venituri, dar vor să fie asigurați în sistemul public de sănătate, trebuie să scoată din buzunar 2.430 de lei pentru întregul an 2026. ANAF clarifică și o nelămurire apărută după majorarea salariului minim din luna iulie: contribuția nu crește odată cu noua valoare a salariului minim.

Oficial, Apple TV este disponibil în România. Cât costă abonamentul și ce ofertă „limitată” pregătește compania
De ieri, Apple TV este disponibil oficial în România. Cât costă abonamentul și ce ofertă „limitată” pregătește compania

Sute de ciobani au venit la Guvern. Protest neautorizat în Piața Victoriei: „Țarcurile sunt pentru animale, nu pentru oameni”
La intrările în Capitală au fost organizate filtre pentru verificarea persoanelor care se deplasează către protest.
Citatul zilei, 15 septembrie 2026: Prețul unei acțiuni este perceput mai bine decât calculat
Philip Fisher despre cum psihologia mulțimii mișcă prețurile mai mult decât cifrele reci din bilanț. O lecție pentru investitorii de la BVB.

Cum reduci factura la energie înainte de venirea iernii
Pentru a reduce factura la energie înainte de iarnă, începe prin reglarea temperaturii și programarea încălzirii în funcție de programul casei. Verifică ferestrele și ușile pentru pierderi de căldură și îmbunătățește izolarea locuinței acolo unde este necesar.

Ce se întâmplă cu banii din Pilonul II dacă moare titularul
Banii acumulați în Pilonul II nu se pierd dacă titularul moare. Suma strânsă poate fi moștenită de succesorii legali, conform cotelor stabilite prin succesiune.

Băncile vor putea verifica la ANAF declarațiile fiscale ale firmelor care solicită credite
Unitățile bancare vor putea primi direct de la Fisc declarațiile fiscale depuse de firme, potrivit unui proiect de ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

5 orașe europene pe care trebuie să le vizitezi dacă iubești berea. Destinațiile perfecte pentru un astfel de turism cu halba-n mână!
5 orașe europene pe care trebuie să le vizitezi dacă iubești berea. Pentru unii turiști băutura din malț și hamei poate fi chiar motivul pentru care aleg o anumită destinație. Iar Europa are câteva orașe în care berea nu este doar o băutură servită în baruri.

Studenții pot locui în hotelurile din Mamaia! 2.000 de lei pe lună pentru cameră, piscină și fitness
Studenții fug de cămine și ajung în hotelurile din Mamaia. Cazarea începe de la 2.000 de lei pe lună, extra piscină și sală de fitness la reducere de 50%

România, cel mai ieftin loc din Europa pentru industria auto
Mercedes indică pentru o oră de muncă la Cugir un avantaj de cost de 81,7% comparativ cu unitățile din Germania

Nicușor Dan, despre cooperarea militară cu Finlanda: România și Finlanda merg pe F-35
Șeful statului a vizitat baza Lapland Air Wing din Rovaniemi, în marja Summitului European dedicat Regiunii Arctice

România, exemplul cu care Mercedes își sperie angajații germani. O oră de muncă la Cugir costă cu 81,7% mai puțin
România a ajuns argument de negociere în disputa dintre Mercedes-Benz și angajații săi din Germania.

Cea mai mare companie din România care nu și-a publicat bilanțul pe 2025
VARD Shipyards Romania SA, unul dintre cei mai mari constructori de nave din România, nu își publicase până la 11 septembrie 2026 situațiile financiare pentru anul trecut.

Taxa pe kilometru pentru camioane intră în vigoare de la 1 octombrie
Camioanele intră la „taxă pe kilometru” de la 1 octombrie. Coșmarul transportatorilor- va costa fiecare drum, iar sistemul nici măcar nu este complet interoperabil

Casa în care s-a născut Donald Trump, vândută cu 1,93 milioane de dolari! Cât a câștigat dezvoltatorul după renovare
O casă din Queens, New York s-a dovdit o investiție imobiliară grozavă datorită istorie sale. Proprietatea în care Donald Trump și-a petrecut primii ani de viață a fost vândută cu 1,93 milioane de dolari, după ce noul proprietar a cumpărat-o cu 835.000 de dolari și a investit peste 500.000 de dolari în renovare.
![[P] Cum aleg antreprenorii astăzi o agentie de marketing potrivită pentru afacerea lor](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fkuqhwqsgsjlwwqgfnnao.supabase.co%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1789373269297-j8njmwgds2n.jpg&w=1920&q=75)
[P] Cum aleg antreprenorii astăzi o agentie de marketing potrivită pentru afacerea lor
În urmă cu un deceniu, pentru multe companii, prezența în mediul digital însemna un site, o pagină de Facebook și, eventual, câteva campanii de promovare pornite în perioadele importante pentru vânzări.

Creștere spectaculoasă a investițiilor în 2026: Peste 100 de miliarde de lei în primul semestru
Datele arată astfel o orientare tot mai puternică a investițiilor către proiecte de construcții și către echipamente și capacități productive

La Tușnad, tehnologia schimbă modul de lucru într-o fermă de bovine
La Tușnad, în județul Harghita, Andrea Hegyi administrează Andy Zoofarm S.R.L., o fermă cu peste 300 de bovine, dintre care aproximativ 150 sunt vaci de lapte. Informațiile publicate pe site-ul money.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 450 de caractere. Detalii la: https://www.money.ro/termeni-si-conditii/

RCA în România 2026- una din patru mașini înmatriculate nu are asigurare! ASF despre șoferii care circulă fără poliță
O mașină din patru înmatriculată în România nu are, potrivit datelor ASF, o poliță RCA valabilă.
Astăzi în istorie, 14 septembrie: Lloyds salvează HBOS în plină criză
Pe 14 septembrie 2008, Lloyds TSB negocia preluarea de urgență a HBOS pentru circa 12 miliarde de lire, într-un weekend în care sistemul bancar britanic se clătina.
Citatul zilei, 14 septembrie 2026: Fii mulțumit cu ceea ce se întâmplă
Guy Spier despre acceptarea incertitudinii pieței. De ce liniștea interioară a investitorului contează mai mult decât previziunile.

Cum citești rezultatele financiare ale unei companii înainte să cumperi acțiuni
Pentru a înțelege cum analizezi o companie bursieră, urmărește veniturile, profitul, datoriile, fluxul de numerar, investițiile și evaluarea acțiunii, comparând rezultatele actuale cu evoluția din anii anteriori

Ai Revolut? S-ar putea să ai o mare problemă. Datele unor clienți au ajuns la infractori
Potrivit notificării transmise de Revolut clienților afectați, informațiile expuse ar fi inclus date de identificare și de contact precum data nașterii, adresa poștală și adresa de e-mail, precum și numerele de telefon

Ce este un indice bursier și cum poți investi în el
Un indice bursier urmărește evoluția unui grup de acțiuni, iar investitorii individuali pot obține expunere la acesta, de regulă, prin ETF-uri care replică performanța indicelui.

Fost ministru inaugurează „primul drive-in mall și primul food court în aer liber din Europa”. Proiect de 10 milioane de euro!
Ilan Laufer revine în prim-planul mediului de afaceri cu un proiect de aproximativ 10 milioane de euro, ridicat la Otopeni. Fostul ministru pentru Mediul de Afaceri pregătește inaugurarea unui complex comercial construit după un concept neobișnuit pentru piața românească: restaurante, retail alimentar și servicii auto reunite într-o destinație de tip drive-in.

Nuntă internațională pentru Alexandru Nazare: ritmuri Gipsy Kings, Marcel Pavel și muzică grecească pentru nașul banilor europeni, Kyriakos Pierrakakis. PRIMELE POZE!
Nuntă internațională pentru Alexandru Nazare și Maria Mihali: refrene Gipsy Kings cu francezul Manolo Gimenez, Marcel Pavel și muzică grecească prin Ionuț Galani, „dedicație” pentru nașul Kyriakos Pierrakakis.

Goldman Sachs: România este pe direcția bună. Riscurile vin din zona politică
Paradoxul semnalat de Goldman Sachs este că situația fiscală a României s-a îmbunătățit în timp ce contextul politic s-a deteriorat

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, s-a căsătorit sâmbătă. Nicușor Dan, prezent la petrecere
După ceremonia religioasă, invitații s-au îndreptat către un restaurant din Pădurea Băneasa, unde are loc petrecerea de nuntă.
Astăzi în istorie, 13 septembrie: Lehman Brothers, weekendul care a decis totul
Pe 13 septembrie 2008 au început la New York negocierile de urgență care aveau să decidă soarta Lehman Brothers și a sistemului financiar global.
Citatul zilei, 13 septembrie 2026: Fii lacom când altora le e frică
Un citat al lui Marc Faber despre curajul de a cumpăra în plin haos și de ce cele mai bune oportunități apar când toți vând.

Vrei să muncești în Irlanda? Se angajează români, iar salariile pot ajunge la 2.400 de euro pe săptămână
Pachetul oferit de angajator include și câteva beneficii importante pentru cei care vin din străinătate.

Unul din cinci români cere sfaturi financiare de la AI. Experții avertizează asupra riscurilor
Televiziunea este în continuare cea mai importantă sursă de informare a românilor atunci când vine vorba despre finanțe și economie

Obligațiuni corporative vs titluri de stat: unde este riscul mai mare?
Titlurile de stat sunt, în general, mai sigure, dar oferă randamente mai mici. Obligațiunile corporative pot aduce câștiguri mai mari, însă au un risc mai mare de neplată.

Bonusuri de zeci de mii de dolari, însă oamenii nu sunt mulțumiți. Sindicatele amenință cu greva
În Taiwan, pachetele de recompense ajung la echivalentul a 35 până la 68 de salarii lunare

Sute de milioane pentru stocarea energiei. Două programe, primul venit, primul servit
Ministrul interimar al Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a semnat ordinul prin care este aprobat programul destinat bateriilor.

Acțiuni de creștere vs acțiuni de valoare: care este strategia potrivită?
„Growth vs value” compară investițiile în companii cu potențial mare de creștere cu cele în companii considerate subevaluate, alegerea depinzând de obiectivele și toleranța la risc ale investitorului.

Tesla pierde teren în România. MG4 urcă pe primul loc, iar BYD cucerește piața mașinilor electrice
Piața mașinilor electrice încetinește în România. MG4 urcă pe primul loc, iar BYD câștigă luna august
Astăzi în istorie, 12 septembrie: Barings Bank cumpărat cu o liră
Pe 12 septembrie 1994, cea mai veche bancă comercială a Marii Britanii era încă solidă. Câteva luni mai târziu, un singur trader avea să o distrugă.
Citatul zilei, 12 septembrie 2026: Nu prevezi ploaia, construiești arca
Warren Buffett? Nu. E vorba de Howard Marks și lecția lui despre pregătire în fața incertitudinii, nu despre prezicerea pieței.

Pilonul II de pensii: Unde sunt investiți banii tăi și cât ai acumulat
Pilonul II de pensie înseamnă că o parte din contribuțiile sociale este investită de fonduri private în titluri de stat, obligațiuni și acțiuni.

Ce se întâmplă dacă nu mai poți plăti rata la bancă
Gradul de îndatorare arată cât din venitul lunar este folosit pentru rate și datorii și influențează suma pe care banca ți-o poate împrumuta.

Ce este perioada de grație la un card de credit și când nu mai este gratuită
Perioada de grație la cardul de credit îți permite să rambursezi integral cumpărăturile fără dobândă, dacă plătești la timp.

Calea Victoriei devine pietonală sâmbătă. Programul „Străzi Deschise” și restricțiile de circulație
Programul începe la ora 10:00, în zona Cercului Militar Național, unde Centrul Cultural Chinez organizează „Ceai pentru armonie – Ziua culturii și turismului din provincia Guangxi”

Delia, noua imagine a investițiilor One United Properties? Artista a urcat pe scenă ca investitoare la un eveniment al dezvoltatorului premium
Delia Matache a fost invitată la un eveniment organizat de One United Properties, unde a vorbit despre experiența sa de clientă și, totodată, acționară a companiei.

Sprijin pentru apicultori. Metodologie simplificată. Se acordă 15 euro pe familia de albine
România este una dintre cele mai importante țări apicole din Europa

Alexandru Nazare se căsătorește și are un naș cu greutate în Europa. Omologul grec al ministrului Finanțelor va fi nașul său
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, se căsătorește în acest weekend cu Maria Mihali, artistă de muzică populară din Maramureș. Pentru evenimentul de mâine ce va avea loc la București, viitorii soți au ales un naș cu un profil special- Kyriakos Pierrakakis, ministrul Economiei și Finanțelor din Grecia și președintele Eurogrupului.

Uleiul de măsline bio, de la produs de bază la categorie premium: cum se construiește piața în România
Într-un supermarket tradițional, uleiul poate fi perceput prin prisma prețului, a volumului și a mărcii

România își caută din nou Capitala Europeană a Culturii pentru 2034. Primele orașe intră în cursă în 2028
România va găzdui din nou titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2034, iar competiția pentru desemnarea orașului câștigător va începe oficial în următorii ani.
Motorina a depășit recordul absolut în SUA. Cum ajunge războiul din Iran și Ucraina la pompa din România
Prețul motorinei în Statele Unite a trecut pentru prima dată de 6 dolari pe galon, după ce războaiele din Ucraina și Iran au scos din funcțiune rafinării cu o capacitate de 5 milioane de barili pe zi. Efectele se simt deja în lanțurile de aprovizionare globale - și, implicit, în prețurile din România.

Stridiile din Marea Neagră ar putea ajunge în restaurante. O nouă delicatesă pentru pasionații de gastronomie exclusivistă
Stridiile din Marea Neagră ar putea ajunge în restaurante. Gustarea excentricilor, crescută în apele României

Proiectul PSD pentru despăgubirea clienților cu credite ROBOR, desființat de BNR
Banca Națională susține că inițiativa pleacă de la premisa că prejudiciul individual al consumatorilor este deja stabilit

BREAKING. Sinucidere? General român găsit mort într-un imobil din Prahova. Avea 61 de ani
Ofițerul a activat ca observator militar în cadrul misiunii Organizației Națiunilor Unite din Republica Democratică Congo, MONUSCO.

În sfârșit o veste bună! Inflația scade puternic în România
Rata anuală a inflației, calculată prin comparația august 2026 cu august 2025, a fost de 6,2%, potrivit INS

Mai multă precizie, mai puține pierderi: schimbarea din ferma Georgianei Minciu
În agricultură, protejarea mediului este privită uneori ca o obligație care aduce mai ales costuri.

Cardul european de sănătate ori asigurarea de călătorie? Ce acoperă fiecare în cazul unei urgențe medicale
Dacă pleci în vacanță în străinătate, cardul european de sănătate poate fi extrem de util în cazul unei probleme medicale. Însă nu ajută precum o asigurare privată de călătorie. Cele două asigurări oferă tipuri diferite de protecție. Diferențele devin importante exact atunci când apare o urgență medicală.

Centrala de la Cernavodă nu revine curând în sistem. De unde luăm energie?
Premierul interimar a explicat că situația de la Cernavodă este mai dificil de gestionat decât în cazul centralelor nucleare de la Paks, din Ungaria, și Kozlodui, din Bulgaria.
Citatul zilei, 11 septembrie 2026: Piețele se pot menține iraționale mai puțin decât rămâi tu solvabil... nu, altceva
Un citat mai puțin cunoscut al lui David Swensen despre puterea capitalului răbdător și de ce investitorul de rând nu trebuie să imite fondurile mari.

China deschide ușa pentru lactatele românești. Ce trebuie să facă producătorii pentru a putea exporta
România și China au semnat protocolul care stabilește condițiile pentru exportul produselor lactate

Ryan Reynolds vine la București, dar ca businessman! Vedeta din „Deadpool” vorbește despre antreprenoriat
Actorul și antreprenorul Ryan Reynolds și campionul olimpic David Popovici se numără printre invitații Impact SEE’26, eveniment care va reuni aproximativ 200 de speakeri și circa 2.500 de participanți.

Banii pentru ”Anghel Saligny” s-au terminat. Ministerul Dezvoltării suspendă plățile
Decizia pune presiune pe autoritățile locale care au proiecte aflate în execuție și care trebuie să găsească alte surse de finanțare

Dobândă fixă sau variabilă: ce alegi când iei un credit?
Dobânda fixă oferă predictibilitate: rata rămâne neschimbată în perioada stabilită, protejându-te dacă dobânzile cresc.

Moldova accelerează spre UE, dar este ținută pe loc de dosarul Ucrainei. Comisia Europeană abia ține pasul cu reformele de la Chișinău
Autoritățile de la Chișinău au accelerat puternic reformele solicitate de Uniunea Europeană

Guvernul cheltuie milioane de lei pe mese oficiale, șampanii și mașini, în plină austeritate. Documentele oficiale arată NOTA DE PLATĂ!!
Românii sunt chemați să strângă cureaua, în timp ce la Palatul Victoria se cheltuiesc milioane de lei pentru protocol și transport. Doar Secretariatul General al Guvernului a contractat în 2026 peste 2,3 milioane de lei pentru mese, tratații și cocktailuri și aproape 13 milioane de lei pentru transportul cu 45 de mașini. Iar acestea nu sunt toate cheltuielile.

Risc și randament: cât trebuie să riști pentru a obține un câștig mai mare?
Riscul și randamentul merg, de regulă, mână în mână: un câștig potențial mai mare presupune și posibilitatea unor pierderi mai mari.

Doliu în lumea artistică din România! Actorul și solistul Mihai Anton, liderul formației Omul Din Sarmisegetuza, s-a stins din viață
Lumea artistică este în doliu după dispariția actorului și solistului Mihai Anton, liderul formației folk-rock „Omul Din Sarmisegetuza”. Artist cu o prezență aparte pe scenele festivalurilor de folk și ale întâlnirilor motocicliștilor, Mihai Anton a avut, în paralel, o carieră importantă în teatrul de revistă din Galați.

Vești bune din Energie. Norvegienii vin în România cu investiții uriașe
Scatec construiește în România proiecte eoliene, solare și de stocare cu o capacitate combinată de aproximativ 350 MW

August 2026, cea mai caldă lună august din istorie. România, printre țările europene lovite de secetă severă
Temperatura medie globală a aerului la suprafață a ajuns în august la 16,96°C, cu 0,85°C peste media perioadei 1991–2020

AQUILA își consolidează infrastructura de distribuție din sud-estul României prin relocarea într-un nou centru logistic în Constanța
Amplasarea facilitează deservirea clienților din județele Constanța și Tulcea, de pe litoral și din Delta Dunării

Software rusesc interzis în România. Interdicția ar putea fi prelungită până în 2035. România, țintă pentru hackerii ruși
România prelungește cu încă nouă ani interdicția privind achiziția și utilizarea anumitor produse software de securitate provenite din Federația Rusă. Măsura, introdusă pe fondul războiului din Ucraina și al riscurilor de securitate cibernetică, ar urma să rămână în vigoare până la 31 decembrie 2035.
Astăzi în istorie, 10 septembrie: Lehman Brothers anunță colapsul final
Pe 10 septembrie 2008, Lehman Brothers a raportat o pierdere de 3,9 miliarde dolari, ultimul semnal înainte de falimentul care a zguduit lumea.
Citatul zilei, 10 septembrie 2026: Prezent la timpul potrivit e mai bine decât deștept
David Swensen despre de ce prezența constantă în piață bate strategiile inteligente. O lecție pentru investitorii care caută momentul perfect.

Cât te costă comisioanele atunci când investești 10, 20 sau 30 de ani
Chiar și un comision aparent mic poate reduce semnificativ randamentul datorită efectului dobânzii compuse. Cu cât investești mai mult timp, cu atât costurile devin mai importante.

Românești doar pe etichetă. Tone de roșii și alte legume din Uzbekistan, confiscate de ANSVSA
Pe lângă retragerea legumelor, inspectorii au aplicat amenzi în valoare totală de 24.000 de lei.

UNTOLD, probleme financiare grave- firma cere insolvența! Pierderi de peste 37 de milioane de lei în șase ani
Compania care a fost implicată în organizarea festivalului UNTOLD a ajuns să ceară intrarea în insolvență. Fosta UNTOLD SRL, redenumită PANITERNATIONAL PROCESS DYNAMICS SRL, a acumulat pierderi de peste 35,3 milioane de lei în perioada 2020-2025 și avea, la finalul anului trecut, datorii de peste 37 de milioane de lei.

STB intră în restructurare. Tarifele, gratuitățile, subvențiile, contractele și cei 10.000 de angajați, luate la verificat
Nu a fost anunțată deocamdată o valoare concretă pentru o eventuală majorare a amenzii sau pentru modificarea tarifelor

Cum calculează banca gradul de îndatorare
Gradul de îndatorare arată cât din venitul tău lunar este alocat datoriilor și îi permite băncii să estimeze cât îți poți permite să împrumuți.

Philips România, amendată cu 1 milion de euro. Un angajat a dezinstalat WhatsApp în timpul controlului Consiliului Concurenței
Philips România, amendată cu 1 milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp în timpul controlului. Ce a găsit Consiliul Concurenței

SUA văd România ca pe un aliat strategic, dar avertizează asupra problemelor de la București. Ce recomandă Heritage Foundation
Bucureștiul a păstrat timp de aproape trei decenii o orientare constant pro-occidentală, într-o regiune în care pozițiile unor state au fost mai ambivalente față de relația transatlantică

România, printre țările UE unde drumul până la serviciu durează cel mai mult. Românii pierd cu noroc aproape o oră pe zi în trafic
Pentru milioane de europeni, drumul până la serviciu a devenit o parte importantă din ziua de muncă. Diferențele dintre țările Uniunii Europene sunt însă considerabile. Un nou studiu arată că România se află în partea superioară a clasamentulu

De la câmp la laborator: cum sunt verificate reziduurile de pesticide din alimente
Atunci când cumpărăm fructe, legume, cereale sau alte produse vegetale, vedem produsul final: aspectul, prospețimea, gustul

Leasing financiar vs leasing operațional: ce variantă alegi?
Leasingul financiar este potrivit dacă vrei să deții mașina, iar cel operațional dacă vrei să o folosești fără grija revânzării. Alegerea depinde de costul total, buget și nevoile tale.
Astăzi în istorie, 9 septembrie: Google devine cel mai valoros brand
Pe 9 septembrie 2013 Apple lansa iPhone 5S cu senzor de amprentă și cip pe 64 de biți, redefinind securitatea și puterea smartphone-urilor.
Citatul zilei, 9 septembrie 2026: Câteodată piața îți cere să nu faci nimic ani întregi
David Swensen despre răbdarea instituțională și de ce cei mai mulți investitori se agită prea des. O lecție pentru portofoliile de la BVB.

Garant, codebitor și coplătitor: care este diferența?
Garantul răspunde pentru datoria debitorului în condițiile garanției, codebitorul își asumă obligații împreună cu titularul creditului, iar coplătitorul participă la rambursare, potrivit contractului.

Zborurile private ale unor judecători, politicieni și oameni de afaceri. De la baza de date spartă a Toyo Aviation la anchete oficiale
O breșă informatică produsă în sistemele Toyo Aviation, companie românească specializată în zboruri private, a scos la iveală informații despre deplasările unor politicieni, magistrați și oameni de afaceri.

Bursa scade și pare epuizată. Tranzacții tot mai puține, lichiditate scăzută
La acest moment pare că BVB și-a epuizat potențialul de creștere pe acest an, însă plus de 40% pe indicele BET este totuși o creștere foarte bună

Alertă în nord-estul României. Dronă venită dinspre Republica Moldova, RO-Alert în cinci județe și zboruri suspendate la Iași
Prefectul județului Iași, Costel Dolachi, a declarat că autoritățile urmăresc în timp real deplasarea dronei.

România merge în sens opus față de Europa. Productivitatea muncii a scăzut, în timp ce UE accelerează
Clasamentul european arată cât de diferită este evoluția economiei românești față de cele mai performante state.

Sorina Matei, prima șefă într-o instituție propusă de AUR. Jurnalista preia televiziunea publică pentru 60 de zile
urnalista Sorina Matei a fost numită, astăzi director general interimar al TVR, după ce conducerea Parlamentului a trebuit să reia procedura în urma unei decizii a Curții Constituționale.
Rușii sunt printre noi. Bărbat de 40 de ani, reținut pentru că fotografia baze militare și obiective strategice
Potrivit SRI, cetățeanul rus stabilit în România se afla în monitorizarea serviciului încă din februarie

România se apropie de pragul de 1.500 de kilometri de autostradă. Ce urmează
Într-un scenariu foarte bun, România s-ar putea apropia până la sfârșitul anului de 1.700 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, în timp ce o estimare mai prudentă indică aproximativ 1.600 de kilometri

Cosmin Marinescu, viceguvernator BNR: ”România are cea mai slabă intermediere financiară din UE, dar firmele sunt printre cele mai îndatorate”
România se află într-o situație aparent contradictorie: are cel mai scăzut nivel al intermedierii financiare din Uniunea Europeană, dar companiile românești sunt printre cele mai îndatorate. Potrivit lui Cosmin Marinescu, viceguvernator al BNR, explicația ține de faptul că firmele se finanțează într-o măsură redusă prin bănci și IFN-uri și apelează mult mai mult la credit comercial și împrumuturi intra-grup.

Credit auto sau leasing: care este mai ieftin?
Creditul auto și leasingul diferă prin costul total, avans, proprietatea asupra mașinii, asigurări și valoarea reziduală.

Până când mai pot călători românii în UE cu vechiul buletin. Ce se întâmplă cu vechea carte de identitate
Românii care încă au cartea de identitate nu sunt obligați să o schimbe imediat, dacă documentul se află în perioada de valabilitate. Există însă o diferență importantă între valabilitatea buletinului ca act de identitate și dreptul de a-l folosi pentru călătorii în Uniunea Europeană.

Noua Dacia Spring, oficial prezentată -VIDEO! Cât costă, ce autonomie are și cât de mare este noua electrică
A doua generație a celei mai accesibile electrice din gama Dacia păstrează numele care a făcut-o celebră, dar schimbă aproape totul în jurul lui, inclusiv fabrica.

Ziua Petrolistului. Industria care ține România în mișcare cere mai mult sprijin de la stat
Industria românească de petrol și gaze trece printr-o transformare accelerată.
Astăzi în istorie, 8 septembrie: Star Alliance schimbă aviația mondială
Pe 8 septembrie 1998, cinci companii aeriene lansau Star Alliance, prima mare alianță globală care a redefinit modul în care zburăm azi.

Piața berii încetinește în Europa, dar România are o problemă mult mai mare. Consumul a ajuns la minimul ultimilor 20 de ani
România rămâne o piață în care producția locală acoperă cea mai mare parte a consumului. Aproximativ 95,5% din berea consumată provine din producția internă.
