Delia Matache a fost invitată la un eveniment organizat de One United Properties, unde a vorbit despre experiența sa de clientă și, totodată, acționară a companiei. Delia a urcat pe scenă alături de Mihai Purcărea, CEO al BRD Asset Management, unul dintre investitorii instituționali ai dezvoltatorului imobiliar.
Una dintre cele mai cunoscute artiste pop din România, Delia, în vârstă de 44 de ani, pare să aibă un nou rol în relația sa cu One United Properties –cel de clientă devenită, alături de Răzvan Munteanu, soțul și partenerul său de afaceri, investitoare și, implicit, promotoare a poveștii companiei în fața publicului. ei doi ar fi achiziționat un penthouse al cărui preț s-ar ridica la câteva milioane de euro – o sumă amețitoare chiar și pentru piața de lux din București. La Ziua Investitorului, eveniment dedicat prezentării strategiei companiei pentru următorii ani, Delia l-a avut ca interlocutor pe Mihai Purcărea, unul dintre cei mai importanți administratori de fonduri mutuale din România și investitor în ONE.
Solista, clientă și acționară One
Delia este atât clientă, cât și acționară One United Properties, iar experiența sa este folosită pentru a ilustra o perspectivă diferită asupra investiției într-un dezvoltator imobiliar. Artista a povestit că alegerea locuinței în care a investit a pornit, în urmă cu aproximativ 10 ani, de la zona și proiectul în care aceasta a fost construită. „Mi-a plăcut zona, ideea, că eram înconjurați de verdeață”, a spus Delia, care afirmă că face mult sport și că nu îi place să se deplaseze cu mașina prin oraș. „Astăzi am venit cu bicicleta. Am făcut 6 minute de unde stăm. Nu am participat în trafic”, a povestit artista. Declarația sa pare să facă referire la zona Herăstrău, unde locuiește, un alt domiciliu al său devenit cunoscut publicului inclusiv prin intermediul rețelelor sociale.
Cum a ajuns Delia să investească în companie: ”Cred în acest proiect și vreau să fiu parte!”
Decizia artistei de a deveni acționară ONE a venit după experiența sa de locatar. Delia spune că a fost convinsă de modul în care proiectul arată și, mai ales, de felul în care se simte comunitatea în care locuiește. „M-a convins cum se vede și cum se simte totul. Pentru că deja locuiam în casa asta și o știam foarte bine”, se jură Delia care l-a menționat inclusiv pe Victor Căpitanu, cofondator și co-CEO al One United Properties, cu care spune că se întâlnea frecvent.
„Îmi place ideea și cred în acest proiect și vreau să fiu parte”, a declarat cântăreața.
Deși susține că este acționară, Delia recunoaște că nu urmărește în mod constant evoluția acțiunilor One United Properties la bursă.
„Nu merg până acolo”, a spus artista atunci când a fost întrebată dacă urmărește prețul acțiunii.
În schimb, spune că este atentă la ceea ce se întâmplă în jurul proiectelor imobiliare.
„Mă uit în schimb să văd ce se întâmplă în zonele de lângă. Ce e în jurul unei construcții, ce e pe lângă, dacă e bine pentru o comunitate”, spune Delia. Artista nu a dezvăluit câte acțiuni deține, când a început să le cumpere sau dacă acestea sunt deținute direct ori printr-un fond administrat de BRD Asset Management. Potrivit informațiilor disponibile, artista și soțul său, Răzvan Munteanu, ar fi cumpărat, ca investiție, un penthouse în proiectul One Verdi Park, încă din perioada în care clădirile se aflau în construcție. Astfel, prezența Deliei la Ziua Investitorului vine după o experiență de mai mulți ani în calitate de clientă a dezvoltatorului.
BRD Asset Management administrează active de aproximativ 11 miliarde de lei, echivalentul a circa 2,1 miliarde de euro, iar ONE se află în portofoliul său de investiții.

Discuția dintre cei doi a avut loc în același eveniment în care One United Properties și-a prezentat strategia pentru următorii cinci ani. Compania își propune să își dubleze valoarea activului net până în 2031, la 2,5 miliarde de euro, și să reducă discountul la care acțiunile se tranzacționează față de această valoare. Apariția Deliei pe scena evenimentului dezvoltatorului are și o puternică miză de imagine.