România se află într-o situație aparent contradictorie- are cel mai scăzut nivel al intermedierii financiare din Uniunea Europeană, dar companiile românești sunt printre cele mai îndatorate. Potrivit lui Cosmin Marinescu, viceguvernator al BNR, explicația ține de faptul că firmele se finanțează într-o măsură redusă prin bănci și IFN-uri și apelează mult mai mult la credit comercial și împrumuturi intra-grup.
Economia României are nevoie de mai multă finanțare, dar problema nu este doar cât credit există în piață. Contează și de unde se împrumută firmele, cât le costă finanțarea și cât de solide sunt companiile care solicită banii. Cosmin Marinescu, viceguvernator al Băncii Naționale a României, atrage atenția asupra unui paradox: România are cel mai scăzut nivel al intermedierii financiare din UE, în timp ce firmele românești se numără printre cele mai îndatorate.
„Înțelegerea acestui paradox este esențială în evaluarea finanțării companiilor”, susține viceguvernatorul BNR.
România, ultima din UE la intermediere financiară
Unul dintre principalii indicatori folosiți pentru măsurarea intermedierii financiare este ponderea creditului neguvernamental în PIB. În România, aceasta este de aproximativ 40% din PIB, cel mai redus nivel dintre țările Uniunii Europene. Diferența față de Polonia, următoarea țară din clasament, este de peste 10 puncte procentuale din PIB. Problema nu este doar dimensiunea sistemului bancar. Și sectorul financiar nebancar se află printre cele mai reduse ca importanță din UE. Intermedierea financiară are un rol esențial într-o economie: economiile sunt transformate în resurse pentru consum și investiții, iar băncile reprezintă principalul canal prin care acești bani ajung la companii și populație.
„Dezvoltarea sistemului financiar este o condiție esențială a dezvoltării economice, dar nu și suficientă”, explică Marinescu.
Paradoxul- firme îndatorate, dar fără credite bancare
Aici apare una dintre cele mai interesante caracteristici ale economiei românești. Deși intermedierea financiară este redusă, companiile sunt puternic îndatorate. Explicația se află în structura finanțării. Împrumuturile intra-grup și creditul comercial reprezintă aproximativ o treime din sursele de finanțare ale companiilor. În schimb, împrumuturile contractate de la băncile și IFN-urile din România reprezintă mai puțin de o zecime. Volumul acestora este aproximativ egal cu resursele obținute de firme din creditarea intra-grup nerezidentă. Cu alte cuvinte, firmele românești folosesc mult mai mult alte forme de finanțare decât creditul bancar.
Peste 80% dintre IMM-uri nu au cerut un credit
Un alt indicator este și mai relevant pentru această situație. Potrivit datelor prezentate de viceguvernatorul BNR, peste 80% dintre IMM-uri și aproximativ jumătate dintre corporații nu au solicitat un credit bancar sau de la un IFN în ultimul an. Asta nu înseamnă neapărat că aceste companii nu au nevoie de finanțare. Unele dintre ele preferă alte surse, iar una dintre cele mai utilizate este creditul comercial. Firma cumpără bunuri sau servicii, primește factura și plătește ulterior. Practic, furnizorul finanțează temporar clientul. Problema apare atunci când plata facturilor este amânată în mod repetat. „Firmele recurg la amânarea plății facturilor curente față de furnizori, pentru utilizarea fluxului de numerar din activitatea curentă pentru alte nevoi de finanțare”, explică Marinescu.
Acest mecanism poate genera însă un efect de domino: întârzierea unei plăți afectează lichiditatea furnizorului, care poate ajunge, la rândul său, să întârzie plata către un alt furnizor.
Una dintre cele mai importante observații ale viceguvernatorului BNR este că firmele care folosesc intens creditul comercial nu beneficiază neapărat de o finanțare ieftină.
Dimpotrivă. Marinescu oferă exemplul unei facturi cu termen de plată de 60 de zile, pentru care furnizorul oferă un discount de 2% dacă factura este achitată în maximum 10 zile.
Dacă firma renunță la discount și plătește la termen, costul anualizat al acestei finanțări ajunge la 15,7%. Prin comparație, în ultimii trei ani, dobânda netă de comisioane pentru creditele noi acordate societăților nefinanciare a fost, în medie, de aproximativ 8,6%, iar valorile maxime nu au depășit 9,3%. Diferența arată de ce, în anumite situații, un credit bancar poate fi mai avantajos decât amânarea plății către furnizor.
O treime dintre firme au probleme de capitalizare
Accesul la credit nu depinde însă doar de disponibilitatea băncilor. Și companiile trebuie să fie suficient de solide pentru a putea primi finanțare. Potrivit datelor prezentate de Marinescu, pentru o treime dintre firme, activul net este mai mic de jumătate din capitalul social subscris.
Această situație indică probleme serioase de capitalizare. Firmele slab capitalizate sunt mai vulnerabile la șocuri, iar pentru bănci reprezintă un risc mai mare de credit. „Creșterea sustenabilă a intermedierii financiare înseamnă ca oferta de finanțare să fie cât mai bine adaptată nevoilor economiei, iar cererea să fie eligibilă: firme cu grad adecvat de capitalizare, proiecte viabile, guvernanță corporativă și disciplină financiară”, spune viceguvernatorul BNR.
Băncile au 230 de miliarde de lei în titluri de stat
Există însă și o altă explicație pentru nivelul redus al creditării economiei private.
Statul a ajuns să concureze cu firmele pentru resursele financiare. În primul trimestru din 2026, băncile din România aveau aproximativ 230 de miliarde de lei în titluri de stat, de circa trei ori mai mult decât în urmă cu zece ani. Motivul, pentru bănci, titlurile de stat oferă o modalitate mai rapidă și mai simplă de plasare a lichidităților, cu un raport între randament și risc considerat mai favorabil decât în cazul finanțării unor companii sau persoane fizice. În ultimul deceniu, raportul dintre credite și depozite din sistemul bancar românesc a scăzut de la 86% la sfârșitul lui 2015 la 67% în martie 2026.
Statul se împrumută, firmele rămân fără bani
Marinescu vorbește și despre efectul de crowding out, prin care necesarul mare de finanțare al statului poate reduce accesul sectorului privat la bani. Atunci când statul se împrumută mai mult, presiunea asupra dobânzilor crește, iar companiile pot găsi mai greu finanțare la costuri convenabile. „Mai mulți bani pentru stat înseamnă mai puțini bani pentru economie”, avertizează viceguvernatorul BNR. Expunerea băncilor pe sectorul guvernamental a crescut considerabil în ultimii ani. Ponderea titlurilor și a altor expuneri guvernamentale în totalul activelor bancare a urcat de la 17% în 2010 la 28% în 2025, cel mai ridicat nivel dintre statele UE.
Creditul bancar nu este însă singura soluție. Piața de capital are, la rândul său, un potențial important pentru finanțarea companiilor românești. Capitalizarea bursieră raportată la PIB este de aproximativ 30%, un nivel redus față de zona euro, deși comparabil cu alte state din regiune.
Numărul companiilor listate este în creștere, dar rămâne mic raportat la numărul total de firme active. În plus, performanțele recente ale Bursei de Valori București sunt legate în special de listările unor mari companii de stat, precum Hidroelectrica, și mai puțin de un val de companii private care aleg piața de capital pentru finanțare.
Direcția indicată de viceguvernatorul BNR
În opinia lui Cosmin Marinescu, România nu poate rezolva problema intermedierii financiare prin simpla creștere a volumului creditelor. Este nevoie de companii mai bine capitalizate, proiecte viabile, o guvernanță corporativă mai bună și disciplină financiară. În același timp, băncile trebuie să susțină mai mult finanțarea investițiilor antreprenoriale, iar statul trebuie să reducă dezechilibrele care pun presiune asupra finanțării datoriei publice.
„Companiile să își consolideze capitalul și capacitatea de a genera proiecte viabile, sectorul bancar să susțină finanțarea investițiilor mediului antreprenorial, iar statul să fie ferm și consecvent cu reducerea dezechilibrelor”, este direcția indicată de viceguvernatorul BNR, Cosmin Marinescu.
