Pe 9 septembrie 2013, Apple urca pe scena din Cupertino și prezenta iPhone 5S, primul telefon din lume cu procesor pe 64 de biți, cipul A7, și cu senzorul Touch ID integrat în butonul Home. Prețul de pornire era 649 de dolari pentru varianta fără abonament. Alături, compania lansa și iPhone 5C, versiunea colorată și mai ieftină, la 549 de dolari. Nimeni nu bănuia atunci cât de mult va conta amprenta digitală pentru plăți.
Un Apple sub presiune după moartea lui Jobs
În toamna lui 2013, acțiunile Apple se tranzacționau în jur de 500 de dolari pe acțiune, mult sub vârful de peste 700 atins în septembrie 2012. Investitorii erau nervoși. Steve Jobs murise în 2011, iar Tim Cook trebuia să demonstreze că mașinăria de inovație funcționează și fără fondator. Concurența venea agresiv din partea Samsung, care domina segmentul Android cu seria Galaxy.
Piața se aștepta la un iPhone ieftin care să cucerească China și piețele emergente. iPhone 5C, cu carcasa de plastic colorat, a fost citit de mulți analiști ca un pas greșit, pentru că nu era chiar atât de ieftin pe cât spera lumea. Ce puțini au înțeles imediat a fost miza reală: Touch ID nu era doar un gadget de deblocare. Era infrastructura pe care Apple avea să construiască un an mai târziu Apple Pay.
Amprenta care a deschis era plăților mobile
Touch ID a normalizat ideea că îți poți dovedi identitatea cu degetul, nu cu o parolă. În septembrie 2014, exact pe aceeași bază tehnologică, Apple lansa Apple Pay și transforma telefonul într-un portofel. Astăzi plățile contactless prin telefon sunt banale, dar acel senzor din 2013 a fost cotitura. Cipul pe 64 de biți a forțat întreaga industrie să treacă la aceeași arhitectură, iar competitorii au avut nevoie de aproape doi ani să recupereze.
