money.ro
🔔 Alerte
ActualitateMarian Păvălașc

UE își centralizează datele vamale. Taxă de procesare pentru produsele comandate din afara Uniunii și o platformă digitală unică

Publicat la 17.09.2026, 14:51:23

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
UE își centralizează datele vamale. Taxă de procesare pentru produsele comandate din afara Uniunii și o platformă digitală unică

Parlamentul European a aprobat miercuri, 16 septembrie 2026, cea mai amplă reformă a sistemului vamal comunitar din 1968. Noul Cod vamal urmărește să adapteze controalele la dezvoltarea comerțului electronic și la volumul tot mai mare de colete expediate direct consumatorilor din statele membre.

Reforma Codului vamal, aprobată de Parlamentul European, introduce o taxă de procesare pentru fiecare articol, amenzi care pot ajunge la 6% din valoarea anuală a importurilor și obligații directe pentru comercianți, conform unei analize a. NewsCenter.ro.

Taxa pe colete de la 1 noiembrie

Una dintre principalele schimbări este introducerea unei taxe de procesare pentru fiecare articol cumpărat online dintr-o țară aflată în afara Uniunii Europene. Valoarea taxei nu a fost încă stabilită, urmând să fie decisă de Comisia Europeană și revizuită o dată la doi ani. Statele membre vor trebui să înceapă colectarea cel târziu la 1 noiembrie 2026.

Taxa va fi achitată de entitatea responsabilă și pentru celelalte obligații vamale aferente coletului. În cazul bunurilor aduse în cantități mari și depozitate în interiorul Uniunii înainte de livrarea către cumpărători, taxa de procesare va fi mai mică. Prin această diferențiere, autoritățile europene încearcă să încurajeze transporturile în vrac, care pot fi verificate mai ușor decât milioanele de pachete individuale.

Taxa de procesare va fi distinctă de eliminarea scutirii de taxe vamale aplicate coletelor cu o valoare mai mică de 150 de euro. Ea va putea fi datorată inclusiv pentru produse pentru care nu apare o datorie vamală și nu va fi rambursabilă.

Platformele online vor răspunde ca importatori

O altă modificare importantă privește răspunderea platformelor. Comercianții și operatorii care facilitează vânzarea la distanță a unor produse din afara UE vor fi considerați importatori în sens vamal. Ei vor trebui să transmită datele necesare, să achite sau să garanteze taxele și să verifice respectarea normelor europene privind siguranța, sănătatea, mediul și proprietatea intelectuală.

Companiile vor trebui să fie stabilite în Uniune sau să fie reprezentate de o entitate cu sediul în UE și autorizată în domeniul vamal. Măsura este destinată să împiedice utilizarea unor societăți fictive pentru evitarea obligațiilor.

Operatorii care folosesc sistemul special de TVA la import vor transmite datele despre vânzare cel târziu în ziua următoare acceptării plății și înainte ca marfa să ajungă la vamă. Autoritățile vor putea analiza riscurile înainte de intrarea coletelor în spațiul comunitar și vor putea identifica mai repede produsele contrafăcute, periculoase sau subevaluate.

Încălcările repetate vor putea atrage amenzi între 1% și 6% din valoarea mărfurilor introduse în UE în precedentele 12 luni. Companiile își vor putea pierde autorizațiile și facilitățile vamale, vor putea fi încadrate în categoria operatorilor cu risc ridicat, iar în situații grave poate fi cerută restricționarea temporară a accesului la interfața platformei.

Un singur sistem vamal pentru întreaga Uniune

Reforma creează EU Data Hub, o platformă informatică europeană care va înlocui cel puțin 111 sisteme utilizate în prezent de administrațiile vamale. Firmele vor transmite informațiile într-un portal unic, iar autoritățile vor avea acces la date comune, actualizate aproape în timp real.

Platforma va gestiona declarațiile, controalele, taxele vamale, TVA-ul și accizele la import, garanțiile și noua taxă de procesare. Sistemul va deveni obligatoriu pentru comerțul electronic în iulie 2028. Ceilalți importatori și exportatori îl vor putea utiliza din martie 2031, iar folosirea sa va deveni obligatorie pentru toți operatorii în martie 2034.

Administrarea sistemului va reveni Autorității Vamale a Uniunii Europene, EUCA, care va avea sediul la Lille, în Franța. Noua instituție va coordona analiza riscurilor, controalele prioritare și reacția administrațiilor vamale în cazul sancțiunilor economice, blocării frontierelor sau perturbării fluxurilor comerciale.

Companiile care oferă acces autorităților la sistemele proprii și îndeplinesc criterii stricte de conformare vor putea primi statutul „Trust and Check”. În schimbul transparenței, acestea vor beneficia de controale mai rare, proceduri simplificate și mai multă flexibilitate la plata obligațiilor. Actualul statut de operator economic autorizat va fi păstrat.

Consiliul UE și-a dat deja acordul asupra reformei. Regulamentul va intra în vigoare în ziua următoare publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, dar cele mai multe prevederi vor fi aplicate după 12 luni. Tranziția completă către noul sistem vamal se va încheia în 2034.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite