România se apropie de limita unui model economic bazat pe forță de muncă ieftină, costuri reduse, consum și exporturi cu valoare adăugată mică. În opinia viceguvernatorului BNR Cosmin Marinescu, următoarea etapă de dezvoltare trebuie să se bazeze pe productivitate, tehnologie, capital uman și investiții, iar pentru această schimbare sunt necesare trei condiții esențiale.
Marinescu avertizează că România traversează în 2026 o perioadă dificilă, caracterizată de stagnare sau contracție economică și inflație încă ridicată, după doi ani în care economia a crescut modest. În același timp, consolidarea fiscală trebuie să continue, iar costurile tot mai mari ale datoriei publice reduc spațiul de manevră al statului.
Mesajul viceguvernatorului este că România nu mai poate conta pe vechiul avantaj al costurilor reduse pentru a urca în lanțurile valorice europene.
Economia a crescut, dar modelul începe să-și arate limitele
România a avut creșteri economice de numai 0,9% în 2024 și 0,7% în 2025, potrivit datelor invocate de Marinescu. Pentru 2026, perspectivele sunt rezervate, iar combinația dintre activitate economică slabă și inflație ridicată indică un posibil episod de stagflație.
Inflația a coborât puternic în lunile de vară, de la 10,4% în iunie la 6,2% în august, însă viceguvernatorul avertizează că rata anuală ar putea rămâne peste 6% la sfârșitul anului. Revenirea în intervalul țintei este anticipată abia în ultimul trimestru din 2027.
În aceste condiții, economia are nevoie de o schimbare de structură. Consumul nu mai poate fi principalul motor al creșterii, iar investițiile trebuie să capete un rol mai important și mai stabil.
Prima condiție: finanțe publice sustenabile
Prima dintre cele trei condiții identificate de Cosmin Marinescu este sustenabilitatea finanțelor publice și gestionarea responsabilă a bugetului, inclusiv a fondurilor europene.
Viceguvernatorul consideră că reducerea deficitului bugetar reprezintă un progres important, dar avertizează că ajustarea trebuie să continue într-un mod susținut și credibil și în 2027.
Problema este amplificată de costul datoriei. Datoria publică a depășit nivelul de referință de 60% din PIB, iar cheltuielile cu dobânzile sunt estimate să depășească 3% din PIB în acest an.
Pentru economie, sustenabilitatea bugetară nu înseamnă doar respectarea unor indicatori fiscali. Ea înseamnă și predictibilitate pentru companii. Un buget instabil și schimbări frecvente ale politicilor economice reduc orizontul în care firmele sunt dispuse să investească.
Marinescu susține că fondurile publice și europene trebuie orientate cu prioritate către proiecte care reduc costurile de transport și energie, susțin educația și sănătatea și creează condițiile pentru atragerea capitalului privat.
A doua condiție: companii mai bine capitalizate
A doua condiție privește infrastructura financiară a economiei: capitalizarea companiilor, structura finanțării și disciplina la plată.
România are, potrivit viceguvernatorului, cel mai redus nivel al intermedierii financiare din Uniunea Europeană și, în același timp, un grad foarte ridicat de utilizare a creditului comercial.
Subcapitalizarea face companiile mai vulnerabile la șocuri de lichiditate, întârzieri la plată și creșterea costurilor de finanțare.
O economie care vrea să investească în tehnologie și productivitate are nevoie de firme capabile să finanțeze astfel de proiecte pe termen lung. De aceea, reziliența sectorului corporativ devine o condiție pentru noul model de creștere.
Nu este suficient ca România să atragă investiții. Companiile locale trebuie să poată crește, să acumuleze capital și să intre în lanțuri de producție cu valoare adăugată mai mare.
A treia condiție: România trebuie să renunțe la avantajul „ieftin”
Cea mai importantă schimbare propusă de Marinescu este trecerea de la competitivitatea prin cost la competitivitatea bazată pe calitate, inovare și tehnologie.
Modelul bazat pe forță de muncă ieftină, costuri reduse și exporturi cu valoare adăugată mică a avut un rol important în dezvoltarea României după aderarea la Uniunea Europeană. Dar avantajul de cost se erodează pe măsură ce veniturile și nivelul de trai se apropie de media europeană.
România trebuie, în schimb, să producă mai multă valoare din fiecare oră de muncă și din fiecare unitate de capital investită.
„Nu putem râvni la poziții superioare ale economiei românești în lanțurile valorice internaționale dacă nu investim în calitate, inovare și tehnologie, care să ridice competitivitatea produselor românești”, susține viceguvernatorul.
Deficitul extern scade, dar nu înseamnă automat competitivitate
Una dintre observațiile importante ale lui Marinescu privește reducerea deficitului balanței comerciale.
La prima vedere, o reducere a deficitului extern ar putea fi interpretată drept un semnal pozitiv de competitivitate. Viceguvernatorul atrage însă atenția că ajustarea s-a produs în principal prin reducerea consumului și a cererii interne, nu printr-o creștere semnificativă a exporturilor.
Cu alte cuvinte, România importă mai puțin pentru că cererea internă a slăbit, nu neapărat pentru că produce și exportă mai mult.
Aceasta este una dintre limitele vechiului model: creșterea veniturilor și a consumului nu a fost însoțită suficient de creșterea productivității și a producției interne cu valoare adăugată ridicată.
De la destinație pentru costuri mici la partener industrial
Marinescu vede schimbarea modelului economic și ca pe o transformare a statutului României în economia europeană.
Ținta nu ar trebui să fie menținerea avantajului de a produce mai ieftin decât alte state, ci construirea unei economii care poate oferi tehnologie, competențe, furnizori și produse competitive.
„Este modul în care România poate trece de la statutul de destinație pentru costuri reduse la cel de partener credibil pentru capacități de producție”, afirmă viceguvernatorul.
Asta presupune extinderea lanțurilor de producție locale, astfel încât o parte mai mare din valoarea creată de investițiile străine și de exporturi să rămână în economia românească.
În același timp, investițiile în capitalul uman devin esențiale. O economie care vrea să urce în lanțurile valorice nu poate face acest lucru fără ingineri, specialiști în tehnologie, cercetători, manageri și angajați cu competențe adaptate noilor tehnologii.
Investițiile trebuie să ia locul consumului
Una dintre ideile centrale ale analizei lui Marinescu este că România trebuie să își schimbe motorul creșterii.
În ultimele decenii, consumul a avut un rol important în accelerarea economiei. Însă atunci când consumul este alimentat în principal prin importuri, creșterea economică generează simultan presiuni asupra deficitului comercial și a celui de cont curent.
Un model bazat mai mult pe investiții ar trebui să producă efecte diferite: infrastructură mai bună, productivitate mai ridicată, capacități industriale noi și o bază mai largă de exporturi.
Aceasta este și logica proiectului Economic@BNR, în cadrul căruia Cosmin Marinescu a coordonat volumul „Sustenabilitatea financiară. De la deficite la convergență nominală”. BNR a prezentat proiectul drept o analiză a progreselor și vulnerabilităților economiei românești și a nevoii de reforme structurale.
România trebuie să aleagă cum va crește
Marinescu recurge la o idee consacrată în teoria economică, atribuită economistului Paul Krugman: productivitatea nu este totul, dar pe termen lung este aproape totul.
Pentru România, aceasta este problema de fond. Țara nu mai este în etapa în care simpla apropiere de nivelul european al veniturilor poate genera automat creștere. Costurile cresc, forța de muncă se scumpește, iar concurența pentru investiții devine tot mai dură.
În același timp, competiția internațională se mută către tehnologie, productivitate, energie, infrastructură și capacitatea de inovare.
De aici și cele trei condiții formulate de viceguvernatorul BNR: finanțe publice sustenabile, companii suficient de capitalizate și o schimbare a sursei competitivității.
România a câștigat mult din integrarea europeană și din modelul bazat pe costuri competitive. Următoarea etapă însă nu mai poate fi construită doar pe forța de muncă ieftină și consum.
Întrebarea, după cum sugerează Marinescu, nu mai este cât de repede poate crește România, ci ce trebuie să schimbe pentru ca următoarea creștere să fie susținută de productivitate, investiții și valoare adăugată.
