Pe 19 septembrie 2014, acțiunile Alibaba au început să se tranzacționeze la New York Stock Exchange sub simbolul BABA. Prețul de listare fusese fixat la 68 de dolari, dar în prima zi titlurile au deschis la 92,7 dolari și au închis la aproape 94 de dolari. Compania lui Jack Ma strânsese 25 de miliarde de dolari după exercitarea opțiunii de supraalocare, transformând operațiunea în cel mai mare IPO din istorie de până atunci. Depășise chiar și listarea Agricultural Bank of China din 2010.
Un gigant necunoscut publicului occidental
În 2014, mulți investitori americani abia auziseră de Alibaba. Compania nu era Amazon și nici eBay, deși făcea ceva din fiecare. Platformele Taobao și Tmall dominau comerțul online din China, unde clasa de mijloc explodase. În anul fiscal încheiat în martie 2014, Alibaba raportase o valoare brută a mărfurilor vândute de peste 296 de miliarde de dolari, mai mult decât Amazon și eBay la un loc. Profitabilitatea era ceva rar pentru o companie de tehnologie în plină creștere, iar marjele impresionau.
Ce nu vedeau clar investitorii era structura. Alibaba nu era o companie chineză clasică pe care o cumperi direct. Acțiunile de la New York erau de fapt participații într-o entitate offshore din Insulele Cayman, printr-un aranjament numit VIE. Adică nu dețineai chiar afacerea din China, ci un contract care îți dădea drepturi economice asupra ei. Un detaliu tehnic pe care euforia primei zile l-a acoperit complet.
Wall Street descoperă apetitul pentru China
Listarea a validat ideea că investitorii occidentali erau dispuși să pună bani serioși în tehnologia chineză. După Alibaba au urmat alte nume mari, iar fluxul de capital către startupuri chineze a accelerat. Băncile care au coordonat IPO-ul au încasat comisioane de peste 300 de milioane de dolari. Jack Ma a devenit peste noapte cel mai bogat om din China.
