Într-o duminică seara, pe 21 septembrie 2008, Rezerva Federală a aprobat cererile Goldman Sachs și Morgan Stanley de a se transforma în holdinguri bancare tradiționale. A fost momentul în care ultimele două mari bănci de investiții independente de pe Wall Street au renunțat la modelul care le adusese profituri record și le adusese și la marginea prăpastiei. Cu o săptămână înainte căzuse Lehman. Merrill Lynch fusese înghițit de Bank of America. Rămăseseră doar aceste două nume, iar piața paria deja împotriva lor.
Ultimele două fortărețe de pe Wall Street
Septembrie 2008 a fost o lună de coșmar pentru finanțele globale. Indicele Dow Jones pierduse sute de puncte în ședințe succesive, iar creditul dintre bănci practic înghețase. Rata la care băncile își împrumutau bani peste noapte, LIBOR, sărise la niveluri nemaivăzute. Acțiunile Morgan Stanley scăzuseră cu aproape 40% într-o singură săptămână, iar costul asigurării contra falimentului lor, prin CDS-uri, explodase.
Investitorii nu mai credeau în modelul băncii de investiții pure, care se finanța masiv pe termen scurt ca să investească pe termen lung. Fără depozite ale clienților de rând și fără acces garantat la banii ieftini ai Fed, aceste instituții erau vulnerabile la orice fugă de capital. Ce nu știa piața în acel weekend era dacă Goldman și Morgan Stanley aveau lichiditatea să supraviețuiască până luni dimineață. Transformarea în holding bancar le-a dat exact ce le lipsea: acces permanent la fereastra de creditare a Fed.
Sfârșitul unui model de 80 de ani
Decizia a marcat închiderea unei ere care începuse practic odată cu legea Glass-Steagall din anii '30, cea care separase băncile comerciale de cele de investiții. Ironia e că separarea fusese anulată în 1999, iar acum criza forța ultimele bănci de investiții să se întoarcă în îmbrățișarea reglementării stricte. În schimbul salvării, Goldman și Morgan Stanley au acceptat supraveghere directă din partea Fed, cerințe de capital mult mai mari și un levier financiar redus drastic.
