Jaroslaw Kaczynski ameninţă să se opună prin veto faţă de bugetul şi planul de relansare UE ”şantajului” prin care CE vrea să lege alocarea fondurilor europene de respectarea statului de drept

”Dacă ameninţările şi şantajul sunt menţinute, noi vom apăra ferm interesele vitale ale Poloniei. Veto. Non possumus”, a declarat liderul de facto al Poloniei conservatoare, într-un interviu acordat cotidianului Gazeta Polska Codziennie, care urmează să fie publicat miercuri şi din care niezalezna.pl a publicat fragmente în avans.

”În acest fel vom reacţiona împotriva tuturor celor care caută să ne forţeze mâna. O voi repeta, pentru că am spus-o deja, noi suntem de partea bună a Istoriei. Cei care vor să ne priveze de suveranitatea noastră, să ne impună viziunea lor fantezistă sunt pe cale să se prăbuşească”, a declarat Kaczynski, preşedintele Partidului Ordine şi Justiţie (PiS), aflat la putere din 2015.

Comisia Europeană (CE) a prezentat luna trecută un prim raport cuprivire la respectarea statului de drept în UE, deosebit de critic faţă de Polonia şi Ungaria.

Cele două ţări se află în colimatorul Bruxellesului din cauza reformelor lor judiciare, susceptibile în opinia UE să submineze independenţa justiţiei, dar şi, între altele, din cauza aducerii atingere pluralismului presei.

Varşovia şi Budapesta au refuzat deja, în septembrie, să-şi dea unda verde – indispensabilă – planului european de relansare post-covid-19.

Pe de altă parte, eurodeputaţii, care au de spus ultimul cuvânt cu privire la bugetul din care face parte planul masiv al relansării, cer, în schimb, un mecanism puternic şi decurajator, care să lege alocarea fondurilor europene de probleme referitoare la statul de drept.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed