Avem deficit de doze de vaccin. Se decalează cu 10 zile cei programaţi care deservesc zone esenţiale

0

„Avem un deficit de doze de 117.000 generat în mare parte pentru că în săptămâna 18 – 24 ianuarie am recepționat cu 51,3% mai puține doze decât trebuiau să fie alocate. Ca atare, soluția noastră pentru continuarea campaniei, fără să afectăm doza de rapel sau vaccinarea persoanelor cu boli cronice, a celor peste 65 de ani sau a celor din centre medico-sociale, a celor din centrele de dializă sau a celor nedeplasabili, este ca începând cu 28 ianuarie să se reprogrameze cu zece zile toate persoanele care deservesc activități esențiale, adică 35.000 de persoane”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

Disney restricționează accesul copiilor la câteva animaţii clasice. Motive de rasism

 

 

 

„Perioada dificilă pentru noi este până în 15 februarie. E nevoie de solidaritate și trebuie să avem răbdare”, a adăugat Gheorghiţă.

S-a aflat cine a provocat URIAȘA PANĂde CURENT care a afectat aproape tot Ardealul

El a precizat că România îşi menţine obiectivul ca, până la sfârșitul lunii martie să fie vaccinate 1,2 milioane de persoane.