Autorităţile române cer delimitarea spaţiului maritim din Marea Neagră prin trasarea unei linii de demarcaţie la egală distanţă între ţărmul românesc şi cel ucrainean. În acest mod, România ar avea acces la resursele naturale din zonă, evaluate la 100 de miliarde de metri cubi de gaz şi 10 milioane de tone de petrol. Ucrainenii au respins însă propunerea românească, iar negocierile dintre cele două state, începute în 2004, au eşuat. S-a ajuns la un proces la Curtea Internaţională de Justiţie, iar în aceste zile, cele două ţări îşi vor susţine cauza în faţa judecătorilor.

După încheierea pledoariilor, urmează deliberările Curţii şi, până cel târziu în martie anul viitor, judecătorii vor decide cum va fi delimitat platoul continental şi, în consecinţă, cum vor fi stabilite zonele economice exclusive ale celor două ţări. Decizia se anunţă a fi una dificilă, mai cu seamă că Ucraina invocă faptul că Insula Şerpilor, ce aparţine Kievului, ar fi locuită şi, potrivit dreptului internaţional, are dreptul de a exploata de una singură teritoriul marin aflat în jurul insulei, adică toate resursele energetice.

Pledoariile României au fost deschise de Bogdan Aurescu, director general în Ministerul de externe şi agentul părţii române la Haga. Prima precizare a fost menită să pună România într-o lumină favorabilă. Chestiunea în litigiu este una simplă, a spus Aurescu, iar soluţionarea amiabilă a fost blocată numai de insistenţa părţii ucrainene de a aplica o metodă inedită de trasare a liniei de delimitare.

„România a propus trasarea unor linii de echidistanţă sau mediane, împreună cu luarea în calcul a circumstanţelor relevante, raportul de proporţionalitate între suprafeţe şi coastele relevante”, a declarat Bogdan Aurescu, agentul părţii române la Haga.

Linia propusă de Kiev ia în considerare întreg litoralul ucrainean la Marea Neagră, în contradicţie cu practica şi acordurile bilaterale anterioare.

„Cum s-a trasat această linie este un mister juridic, matematic şi geografic”, a încheiat Bogdan Aurescu.

România este primul dintre cele două state implicate în diferend care îşi pledează cauza în faţa judecătorilor de la Haga, în perioada 2-5 septembrie, deoarece este partea reclamantă. După încheierea audierilor de la Haga, la 19 septembrie 2008, judecătorii vor începe deliberările asupra soluţiei diferendului. Conform practicii Curţii, decizia va fi anunţată în trei – şase luni de la încheierea audierilor şi va fi definitivă şi executorie, aplicabilă imediat după pronunţare.

Scurt istoric al procesului României cu Ucraina

Procesul României cu Ucraina legat de delimitarea platoului continental din zona Mării Negre durează de patru ani. În diverse forme, negocierile s-au întins însă pe mai mult de trei decenii. Soluţia Curţii de la Haga va veni în 2009 şi va stabili în mod irevocabil modul în care zona disputată se va împărţi între cele două ţări.

Negocierile privind delimitarea platoului continental au fost începute cu fosta URSS încă din perioada 1967-1987. S-au ţinut zece runde de negocieri, care nu au dus la un rezultat acceptat de ambele părţi. Discuţiile dintre România şi Ucraina au avut loc atât în contextul negocierii Tratatului politic de bază din 1997, dar şi mai târziu, între 1998 şi 2004 – 34 de runde de negocieri, fără rezultat! După 2001 s-au desfăşurat alte 24 runde de negociere, încă o dată fără acord.

România a sesizat Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga în 16 septembrie 2004. Au urmat depunerea memoriului României, cu elementele relevante pentru interesele părţii române. Contra-memoriul Ucrainei a venit în mai 2006, iar procedurile au ajuns acum la faza pledoariilor şi concluziilor. Decizia tribunalului este aşteptată nu mai târziu de aprilie 2009. Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga este organul principal judiciar al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

A pronunţat până în prezent 97 de soluţii ale unor diferende între state şi peste jumătate din acestea sunt diferende teritoriale şi/sau de delimitări maritime. Pe lângă experienţa judecătorilor în asemenea speţe, tribunalul de la Haga mai prezintă un avantaj: dispune de un mecanism de monitorizare a executării. Consiliul de Securitate al ONU poate impune sancţiuni care să oblige părţile la respectarea hotărârii tribunalului.