Protest Cartel Alfa: ”Ne vom întoarce aici de zece ori mai mult, cu un singur scop: Jos Guvernul!”

Sindicalişti membri ai CNS Cartel Alfa au protestează joi în Piaţa Victoriei, nemulţumiţi de preţurile ridicate la energie, de neaplicarea Legii Salarizării şi blocarea negocierilor colective, anunţând că, în cazul în care solicitările nu vor fi rezolvate, se vor întoarce „de zece ori mai mulţi”, pentru a cere schimbarea Guvernului.

„Avem creştere economică, vrem să o vedem fiecare dintre noi reflectată în buzunarul nostru. Din acest punct de vedere, trebuie să crească salariile, trebuie să crească pensiile. Nu în ultimul rând, ca şi guvernanţi, sunt garanţii de aplicare a deciziilor Parlamentului. Avem legi votate de parlamentari şi care nu sunt puse în aplicare, cum e legea de salarizare bugetară, legea statutului lucrătorului feroviar, ceea ce este inacceptabil. Ne-au blocat negocierile colective, trebuie să le deblocheze. Au sarcină în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă să modifice legea. Mai e o lună şi jumătate şi n-au făcut nimic ca să rezolve această problemă. N-am venit să dăm jos Guvernul, dar, dacă în perioada următoare nu vedem o rezolvare a solicitări lor noastre, ne vom întoarce aici de zece ori mai mult, cu un singur scop: Jos Guvernul!”, le-a transmis Bogdan Iuliu Hossu, preşedintele confederaţiei, protestatarilor, citat de Agerpres.

Acesta a anunţat că vineri reprezentanţii CNS Cartel Alfa vor merge la Administraţia Prezidenţială, „pentru a aminti preşedintelui” că în calitate de şef al CSAT ” trebuie să declare stare de urgenţă energetică”.

„Tocmai pentru ca să se controleze preţurile la energie şi pentru noi cetăţenii, dar şi pentru economie, pentru că altfel economia va avea ca efect, cum vedem deja, închiderea de întreprinderi, deci pierdere a locurilor de muncă, ceea ce este inacceptabil pentru interesul lor”, a punctat Hossu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed