A condus intervenția VIOLENTĂ a jandarmilor la protestul din 10 august și acum a fost numit șef

”Laurențiu Cazan a fost împuternicit (șef interimar – n.red.) pentru 6 luni în această funcție de către inspectorul general al Jandarmeriei (Alin Mastan – n.red.). Ordinul a fost semnat pe 28 decembrie”, a declarat Sorin Despina pentru G4Media.ro.

 

Barna, după ce Moise Guran a făcut dezvăluiri despre „înțelegerile penale”: Mulțumesc, Moise

 

Întrebat de reporterul G4Media.ro cum a fost numit Cazan, dat fiind că este urmărit penal în dosarul DIICOT, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române a spus: ”Nu există nici un temei legal să nu fie numit. Acuzațiile la adresa lui au fost clasate, șeful DIICOT a infirmat soluția, iar ordonanța de infirmare se judecă acum la Înalta Curte. Ca atare, el poate fi numit la conducerea unui inspectorat județean”.

 

Roman (PNL) își atacă partidul: Violeta Alexandru a căzut victima celor care au negociat prost pentru PNL

 

Întrebat, de asemenea, în ce mod va afecta imaginea Jandarmeriei și încrederea populației în această instituție, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române a spus: ”Nu am mandat să răspund la această întrebare”.

 

Ministrul de Interne, Lucian Bode, nu a răspuns apelurilor G4Media.ro până la publicarea articolului

 

Cazan, care la mitingul din 2018 era maior, apare acum pe site-ul Jandarmeriei Prahova cu gradul de locotenent – colonel.

 

Laurenţiu Cazan a fost anchetat de DIICOT în dosarul violențelor jandarmilor la mitingul Diasporei, dar procurorul de caz, Doru Stoica, a clasat în 26 iunie 2020 acuzațiile la adresa șefilor jandarmeriei. Pe 4 august, șefa DIICOT de la acel moment, Giorgiana Hosu, a anunțat că a infirmat clasarea unora dintre acuzațiile împotriva șefilor Jandarmeriei din Dosarul 10 august.

 

Hossu a revenit asupra ordonanței de clasare abia după ce decizia a fost puternic criticată, atât societatea civilă, cât și de liderii USR/PLUS și PNL. Procurorul general, Gabriela Scutea, a anunțat, pe data de 15 iulie, că „va cântări în cadrul controlului ierarhic” ordonanța de clasare, însă nu și-a asumat o decizie iar în urmă cu câteva zile a trimis-o înapoi la DIICOT.

 

Acum, instanța urmează să se pronunțe asupra ordonanței de redeschidere a urmăririi penale.

 

În dosarul inițial, Laurențiu Cazan era acuzat de comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, complicitate la abuz în serviciu.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed