A doua rundă de audieri la Haga

Bucureştiul a chemat în justiţie Kievul după ce negocierile, începute încă din 1994, au eşuat. Autorităţile române cer delimitarea spaţiului maritim din Marea Neagră prin trasarea unei linii de demarcaţie la egală distanţă între ţărmul românesc şi cel ucrainean. În acest mod, România ar avea acces la resursele naturale din zonă, evaluate la 100 de miliarde de metri cubi de gaz şi 10 milioane de tone de petrol.

„Trebuie reamintit că prima parte a frontierei maritime între platoul continental şi zona economică exclusivă a României pe de o parte, şi zona pe o rază de 12 mile marine în jurul Insulei Şerpilor, pe de altă parte, a fost deja stabilită prin acorduri încheiate între România şi URSS”, a spus Bogdan Aurescu, agentul României la CIJ.

Ucrainenii resping însă propunerea românească. Ei consideră că, în condiţiile în care deţin Insula Şerpilor, o insulă locuită, au dreptul la o suprafaţă mult mai mare decât cea cerută de România.

„Voi arăta extrem de clar de ce considerăm că această formaţiune maritimă nu este altceva decât o stâncă, fără locuire umană, fără activitate economică proprie şi care nu are dreptul la spaţii maritime”, a subliniat Aurescu.

Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga va pronunţa verdictul în acest proces în primăvara anului viitor. Decizia judecătorilor va fi definitivă, iar România şi Ucraina vor fi obligate să o respecte.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed