A fost frig rău în saloanele cu bolnavi COVID de la Lețcani! În zona verde s-a coborât sub zero grade

Bolnavii COVID de la Lețcani au suportat temperaturi de 9 grade Celsius în saloane,  iar medicii au avut în zona ”verde” a spitalului modular temperaturi de minus 0,2 grade, informează Ziarul de Iași.

Conform temperaturilor înregistrate zilnic, în saloane erau de la 9 până la 18 grade Celsius.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Majoritatea pacienților din spitalul modular de la Lețcani sunt evacuați miercuri seara și transferați la spitale din Iași, din cauza riscului de hipotermie, pentru că sistemul de încălzire nu face față la vremea friguroasă. În cursul zilei s-a încercat în remedierea problemelor, însă fără succes, transmite Digi24.ro.

28 de pacienți erau internați la ATI, în spitalul modular de la Lețcani. 16 dintre aceștia sunt transferați.

Vor rămâne la Lețcani 12 pacienți în două saloane, unde s-au găsit soluții pentru ca temperatura să fie optimă, potrivit Digi24.

În ultimele zile nu au mai fost internați noi pacienți la Lețcani, tocmai din cauza riscului de hipotermie.

În cursul zilei de miercuri, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, Vasile Cepoi, a declarat că instalaţia de căldură de la Spitalul Mobil Leţcani este „inadecvată” în condiţiile temperaturilor scăzute din aceste zile, el precizând că este luată în calcul şi varianta mutării pacienţilor în alte spitale din oraş.

„Vom avea sub zero grade pe timpul nopţii şi căutăm soluţii. Instalaţia de căldură de la Spitalul Mobil Leţcani este inadecvată. Vrem să prevenim situaţia în care în saloane să fie frig. Firma angajată de Euronest (proprietarul spitalului, n.red.) a transmis că a găsit soluţii, dar noi ne pregătim şi cu soluţii alternative. Vrem să avem o soluţie de rezervă pentru a evita situaţia ca pacienţii să fie supuşi la hipotermie. Soluţia este să creăm paturi de terapie intensivă în alte spitale, în saloane care nu sunt de terapie intensivă, dar care au guri de oxigen”, a afirmat directorul DSP Iaşi, Vasile Cepoi, citat de News.ro.

La începutul acestui an, unitatea mobilă de la Leţcani a fost închisă tot din cauza unor probleme apărute la sistemul de încălzire şi la cel electric.

Spitalul mobil de la Leţcani a fost redeschis recent, după ce autorităţile ieşene au dat asigurări că au fost remediate toate problemele tehnice la această unitate medicală. Spitalul mobil Leţcani a fost achiziţionat în anul 2020 şi a costat peste 10 milioane de euro.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed