A fost semnat un nou contract proiectarea şi execuţia unui tronson din Autostrada Transilvania, fiind vorba despre realizarea a 13,5 kilometri între Nuşfalău şi Suplacu de Barcău. Durata contractului este de 24 de luni

Contractul pentru realizarea celor 13,5 kilometri care vor face legătura între Nuşfalău şi Suplacu de Barcău a fost semnat sâmbătă, amtreprenor fiind NUROL INSAAT VE TICARET A.S.

Contractul în valoare de 384.138.887,89 lei fără TVA şi este finanţat din fonduri europene nerambursabile, transmite CNAIR.

Durata contractului este de 24 luni, din care:  şase luni perioada de proiectare şi 18 luni perioada de execuţie a lucrărilor. Perioada de garanţie a lucrărilor este de 120 de luni.

În cadrul contractului se vor realiza autostrada pe lungime totală de 13,54 kilometri, precum şi un nod rutier Nuşfalău km 67+500 (intersecţie cu DN1H), şapte pasaje peste autostradă, şase poduri peste autostradă, o parcare de scurtă durată la kilometrul 69+150, un punct de sprijin pentru întreţinere km 69+240, bretea de întoarcere, varianta de circulaţie pe DN1H, dar şi restabiliri pentru legăturile rutiere. 

Sâmbătă, după semnarea acestui contract, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunţat că peste câteva zile vor fi deschişi traficului rutier cei 18 kilometri din Autostrada Transilvania  între Iernut şi Cheţani.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed