A murit al doilea bărbat din istorie care a primit o inimă de porc

0

Lawrence Faucette, a doua persoană care a primit o inimă de porc modificată genetic în cadrul unei proceduri de transplant, a murit la șase săptămâni după intervenția experimentală.

Centrul Medical al Universității din Maryland (UMMC), unde a fost efectuată operația, a spus că inima a început să dea semne de respingere în ultimele zile.

”Ultima dorință a domnului Faucette a fost ca noi să profităm la maximum de ceea ce am învățat din experiența aceasta, astfel încât alții să aibă o șansă la o nouă inimă atunci când un organ uman nu este disponibil.

A spus echipei de medici și asistente care s-au ocupat de el că ne iubește. Ne va lipsi foarte mult”, a declarat dr. Bartley Griffith, director clinic al programului de transplant cardiac de la Universitatea din Maryland, potrivit CNN.

Faucette, în vârstă de 58 de ani, a fost internat la UMMC pe 14 septembrie, după ce a prezentat simptome de insuficiență cardiacă și a suferit un transplant experimental șase zile mai târziu.

Boala sa de inimă și afecțiunile preexistente l-au făcut ineligibil pentru un transplant de inimă umană.

”Singura mea speranță este să aleg un transplant cu inima de porc, xenotransplant”, a spus Faucette într-un interviu cu câteva zile înainte de operație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.