"În ultimele 48 de ore în evoluţia domnului Sergiu Nicolaescu au apărut complicaţii cardiace şi pulmonare severe care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat şi care au condus la deces azi, 3 ianuarie 2013, ora 8.20", a anunţat purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, printr-un comunicat de presă.
Sergiu Nicolaescu, care suferea de o afecţiune digestivă cronică benignă, a fost operat pe 28 decembrie, pe cale laparoscopică, la Spitalul Elias, intervenţia chirurgicală fiind impusă de evoluţia clinică.
Cauzele morţii lui Sergiu Nicolaescu. Vezi ce spun medicii
"Intraoperator a fost descoperită o peritonită localizată cu punct de plecare apendicular, care a fost rezolvată laparoscopic. Intervenţia chirurgicală a decurs fără incidente, pacientul fiind transferat în compartimentul postoperator pentru continuarea îngrijirilor", informa unitatea sanitară.
Pe 30 decembrie, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, Valentin Calu, anunţa că evoluţia postoperatorie a regizorului este lent favorabilă, cu persistenţa unor probleme respiratorii care necesită supraveghere şi continuarea îngrijirilor medicale.
Sergiu Nicolaescu a absolvit Universitatea Politehnica București ca inginer mecanic, iar după absolvire a început să lucreze la filmări combinate în cadrul Studioul cinematografic Alexandru Sahia, specializat în filme documentare și jurnale de actualități.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.