A.T. Kearney: Dolarul va mai scădea şi vor fi afectate exporturile europene

Cei care s-au aflat în Elveţia la şedinţa anuală de politici de afaceri au vorbit despre economie, concurenţă, durabilitate, politică europeana şi noi frontiere pentru business. Concluziile au fost încurajatoare: perspectivele imediate sunt suficient de bune, situaţia pe termen mediu este uşor incertă, dar pe termen lung, prognozele sunt promiţătoare.

Studiul realizat de A.T. Kearney arată că a început procesul de recuperare şi este de aşteptat ca ritmul de refacere economică să crească în următoarele două trimestre. Această revenire se datorează în principal intervenţiilor băncilor centrale şi guvernelor. Recuperarea a început în Asia, apoi în Europa (în special în Franţa şi Germania) şi în cele din urmă s-a simţit şi în Statele Unite. Cu toate acestea, redresarea economică începe modest, în special cu producţia industrială şi comerţul care au înregistrat o scădere de 25 %.

FMI apreciază că tributul mondial plătit crizei este de 10 % din PIB. Recuperarea va fi anevoioasă şi inegală, cu eşecuri repetate în anumite industrii, iar nivelul şomajului va rămâne ridicat. De exemplu, în SUA este acum de 10,2 la sută şi este de aşteptat să scadă la aproximativ 8 la sută în 2011. Retragerea stimulilor fiscali şi o eventuală înăsprire a politicilor monetare ar putea afecta însă parcursul sistemului economic mondial. Anul trecut, autorităţile financiare internaţionale au salvat lumea de la un dezastru financiar, dar cu preţuri uriaşe – în traducere deficite uriase – pentru care trebuie să plătim cu toţii în perioada urmatoare. Guvernele vor avea de ales intre o criza fiscală sau creşterea impozitelor.

 Se vor reduce investiţiile în ţările industrializate, protecţionismul fiind încă în creştere, în ciuda angajamentelor asumate la Summit-ul G20 de la Londra. A.T. Kearney prognozează că dolarul va scădea în continuare, cu consecinţe dramatice pentru exporturilor europene. În concluzie, lumea post-criză va fi diferită, mai puţin stabilă şi împrevizibilă.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed