Acţionarul majoritar Duraziv şi-a recuperat banii din imobiliare cu o pierdere de 10%

0
„Nu am câştigat, dar mi-am recuperat banii şi sunt mulţumit. Pierderea a fost de proximativ 10%. Am avut investit aproximativ două milioane de euro, în principal, în apartamente şi în câteva terenuri”, a spus Daniel Guzu.

Potrivit acestuia, din 45 de apartamente construite în Popeşti mai sunt de vânzare cinci apartamente, iar în localitatea Bragadiru, împreună cu un partener, a fost vândut un bloc cu 14 apartamente. De asemenea, în aceeaşi localitate, Daniel Guzu mai are în construcţie un bloc de 20 de apartamente, care va fi finalizat în primăvara lui 2010, în acest moment, construcţia aflându-se la roşu.

„A fost o greşeală că m-am băgat în imobiliare. Mă voi axa pe Duraziv şi pe vinuri. Nu intenţionez să cresc producţia de vinuri, ci calitatea acestora. Am o capacitate de producţie de un milion de sticle pe an, însă nu mai vreau să mai extind”a menţionat Guzu.

Acesta a specificat că în privinţa companiei Duraziv, abia în anul 2011 va intra pe profit deoarece cheltuielile de marketing pentru divizia de adezivi au fost mai mari decât cele necesare.

Producătorul de adezivi şi profile metalice Duraziv estimează o creştere de 5-7% pentru cifra de afaceri în 2010. Astfel, pentru acest an compania estimează o cifră de afaceri de peste 9 milioane euro, din care 3 milioane din adezivi.

Duraziv deţine brandurile Duraziv pentru adezivi pentru construcţii şi Bau Profil pentru profile metalice. Compania s-a lansat pe piaţa de adezivi la începutul lui 2009, în urma unei investiţii de peste şapte milioane de euro într-o fabrică cu o capacitate de peste 300.000 de tone pe an. Daniel Guzu deţine 70%, iar Irina Guzu 30% din acţiunile companiei.

Duraziv estimează pentru 2010 o cifră de afaceri în creştere cu 5-7% faţă de 2009

Producătorul de adezivi şi profile metalice Duraziv estimează o creştere de 5-7% pentru cifra de afaceri în 2010 a declarat luni, directorul general şi acţionarul majoritar al companiei, Daniel Guzu.

Pentru acest an compania Duraziv estimează o cifră de afaceri de peste 9 milioane euro, din care 3 milioane din adezivi. Daniel Guzu îşi propune să obţină cu Duraziv o creştere a afacerii cu 5-7%, mizând pe îmbunătăţirea condiţiilor de creditare şi pe continuarea programelor Prima casă şi termoizolarea faţadelor.

„Efectele crizei le resimţim şi noi. Însă, strategia noastră este să tratăm această conjunctură ca pe o oportunitate, în special pentru divizia de adezivi. Acestă creştere este de natură expansivă, prin activarea cât mai multor clienţi pe această categorie de produse” a declarat Daniel Guzu.

Potrivit acestuia, compania va continua promovarea brandurilor cu firmele care vând spaţiu publicitar în timpul meciurilor de fotbal. Pe lângă aceasta, compania mizează pe o comunicare integrală şi susţinută, concentrându-se pe puncetele de vânzare, deoarece decizia de cumpărare în majoritatea cazurilor se ia la punctul de vânzare.

În acest an, adezivii pentru polistiren au reprezentat 70% din vânzările de adezivi. De asemenea, şapele autonivelante, gleturile şi adezivii pentru placări ceramice. În privinţa profilelor metalice acestea au avut un aport de 70% la realizarea cifrei de afaceri, fiind segmentul în care companie lucrează de aproape şapte ani. Secţia de profile metalice are o capacitate de 1.000 de tone pe lună, iar în viitorul apropiat se preconizează o extindere a acestuia.

„Datorită cererii din piaţă am achiziţionat o nouă maşină pentru fâşiat tabla şi încă o maşină de profilat pentru armătura tâmplăriei PVC. Vom avea o capacitate de 1.500 de tone pe lună cât să fim pregătiţi pentru viitor. Investiţiile pentru acest an şi anul viitor în secţia de profile metalice se ridică la 500.000 euro” a spus Guzu.

Acesta mai precizat că piaţa de adezivi va înregistra o creştere abia în anul 2011.

„Piaţa de adezivi revine pe creştere în 2011, însă nu la nivelul de anul trecut sau din 2007. Probabil că se va reîncepe finanţarea în primăvară şi se va da drumul la proiecte” a mai adăugat directorul general al Duraziv

Guzu a mai spus referindu-se la programul de termoizolare că sunt probleme la plăţile către furnizori.” Dacă problema plăţilor se rezolvă banii se vor recupera dar nu se ştie când. Acestea şi preţurile foarte mici pun mare presiune pe calitatea produselor, iar noi nu avem cum să reducem calitatea acestora. Am început să lucrăm cu firme de apartament şi lucrurile au fost bune aproximativ o jumătate de an, însă până la urmă nu au mai plătit şi au transferat pierderea pe furnizor. Anul trecut am avut pierdere de 200.000 de euro, iar în acest an pierderea este sub 100.000 de euro. Am preferat să reducem din vânzări decât să riscăm să nu primim banii” a explicat Guzu.