Abonamentul metropolitan integrat, preferat de turişti – Numărul titlurilor de călătorie emise pentru 24 de ore, tot mai mare în fiecare lună

”În primele trei luni, cel mai mare succes l-au avut abonamentele destinate în special turiştilor, cel de 24 ore reprezentând aproape 50% din vânzări, urmat de cel de 72 ore şi de abonamentul pe o lună. Noile titluri de călătorie oferă ocazia pasagerilor să circule rapid şi confortabil cu toate mijloacele de transport către localităţile unde lucrează, unde studiază sau pur şi simplu pentru agrement, fiind foarte solicitate de persoanele care vin să viziteze Bucureştiul şi sosesc în oraş prin Aeroportul Otopeni”, a transmis, luni, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov, într-un comunicat de presă.  

Cu un abonament metropolitan integrat, un turist poate ajunge cu trenul, în numai 20 de minute, de la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” (Otopeni), la Gara de Nord din Bucureşti, iar de aici poate utiliza atât metroul, cât şi mijloacele de transport de suprafaţă în întreaga regiune Bucureşti-Ilfov timp de 24 sau 72 ore.  

”De asemenea, cei care locuiesc într-o localitate deservită de acest serviciu feroviar, de exemplu Mogoşoaia, dar lucrează în Capitală – sau bucureştenii care desfăşoară activităţi în judeţul Ilfov – pot utiliza aceste titluri de călătorie timp de o lună, şase luni sau un an. Integrarea tarifară a transportului în comun urban cu cel feroviar metropolitan este un proiect-pilot dezvoltat printr-un parteneriat între Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI), CFR Călători SA, Transferoviar Călători SA, STB SA şi Metrorex SA”, a mai transmis sursa citată.  

În forma actuală, abonamentele integrate permit călătorilor să folosească numai ruta de tren care leagă Aeroportul Internaţional Otopeni „Henri Coandă” de Gara de Nord (inclusiv de la staţiile Mogoşoaia şi Otopeni).  

TPBI, împreună cu instituţiile partenere, intenţionează ca, ulterior, acest tip de abonament să fie extins şi pe viitoarele linii de transport feroviar metropolitan, aflate acum în faza de proiect. 

Tarifele pentru abonamentul metropolitan integrat valabil pe mijloace de transport de suprafaţă, pe metrou şi pe ruta de tren Aeroport Otopeni – Gara de Nord sunt următoarele: 

24 ore – 20 RON 

72 ore – 40 RON 

1 lună – 210 RON 

6 luni – 1.100 RON 

12 luni – 2.000 RON 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed