Absolvenţii facultăţilor neautorizate vor susţine 5 examene înainte de licenţă

0

‘Examenul de selecţie se desfăşoară numai în instituţii de învăţământ superior acreditate, desemnate în acest scop prin ordin al ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului’, prevede proiectul-ordin.

 

Totodată, pot organiza, după caz, examen de selecţie, examen de absolvire sau examen de licenţă/diplomă, pentru absolvenţii de învăţământ superior particular numai instituţiile de învăţământ superior acreditate.

 

Pot susţine, după caz, examen de absolvire sau de licenţă/diplomă: absolvenţii de învăţământ superior ai programelor de studii/specializărilor acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, absolvenţii care au promovat examenul de selecţie.

 

Ordinul prevede că rectorul poate anula, cu aprobarea senatului universitar, un examen de finalizare a studiilor, un certificat sau o diplomă de studii atunci când se dovedeşte că s-a obţinut prin mijloace frauduloase sau prin încălcarea prevederilor Codului de etică şi deontologie universitară

.