Accept: Șase raportori ONU cer explicații României pentru scoaterea educației sexuale din școli

Potrivit Asociației Accept, care luptă pentru drepturile minorităților, clarificările sunt cerute în contextul în care Parlamentul României a adoptat doua propuneri legislative controversate: prima elimină prevederile privind accesul la educație sexuală din Legea privind protecția și promovarea drepturilor copilului Nr. 272/2004, iar a doua interzice discuțiile despre gen și identitate de gen în școli, licee, universități și programe de formare profesioală.

 

Lupta pentru Guvern: USR-PLUS atacă PNL și pune condiții. PNL ar prefera să guverneze cu PMP și UDMR

 

La acest moment, prima propunere legislativă a fost transmisă Senatului spre reexaminare de către Președintele României, iar a doua va fi discutată pentru a treia oară într-o ședință închisă a Curții Constituționale în data de 18 noiembrie.

 

Inițiativa „Fără penali în funcții publice” nu a putut fi votată. Ședința nu s-a ținut din lipsă de cvorum

 

„Interpelarea transmisă Guvernului Orban accentuează faptul că ambele propuneri au consecințe extrem de grave în educație, în condițiile în care sarcinile la adolescente, infecțiile cu transmitere sexuală, discriminarea și violența bazată pe gen, dar și stigmatizarea și marginalizarea persoanelor lesbiene, gay, bisexuale și transgender rămâne la un nivel ridicat. Mai mult, poziția Raportorilor ONU demnostrează că aceste prevederi încalcă drepturile femeilor și persoanelor transgender și angajamentele internaționale ale României, inclusiv Convenția de la Istanbul”, se arată în comunicatul Accept.

 

„Ne exprimăm îngrijorarea cu privire la faptul că Proiectele de lege propuse sunt incompatibile cu principiul non-discriminării coroborat cu dreptul la educație și dreptul la cel mai înalt standard de sănătate fizică și mentală care poate fi atins, inclusiv sănătatea sexuală și reproductivă, prin refuzul accesului la informare și educație. Mai mult, suntem îngrijorați și de faptul că sancționarea oricărei persoane care predă despre gen, egalitatea de gen și identitatea de gen pare să reprezinte o încălcare nejustificată a drepturilor sale la libertatea de opinie și de exprimare, precum și a libertății sale academice”, scriu raportorii ONU, citați de Accept.

 

citește articolul integral aici:

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed