Adio cozi: eRomânia e pregătită pentru plata online a taxelor şi impozitelor

0

Conform MCSI implementarea unui sistem electronic de încasare a taxelor şi impozitelor poate aduce o reducere a costurilor necesare acestei operaţiuni de aproximativ 40%, prin reducerea costurilor operaţionale și reducerea cheltuielilor cu consumabilele,  şi o creştere a procentului de încasare de aproximativ 10% în primul an de funcţionare.

 

În momentul de faţă acest sistemul este implementat în totalitate pe serverele MCSI – CNSMI, testele de funcţionaliate şi securitate fiind finalizate iar sistemul fiind pregătit pentru înrolarea instituţiilor publice. Costurile de utilizare vor depinde de rezultatele achiziţiilor publice ce vor fi derulate de către fiecare instituţie publică în parte pentru negocierea comisionului de tranzacţionare. Autorităţile publice vor avea posibilitatea în momentul înrolării să aleagă oricare dintre variantele: suportarea comisionului de către contribuabil, de către autoritatea publică sau în orice altă variantă agreată de către autoritatea publică.

 

Conform comunicatului MCSI costul de implementare şi dezvoltare al sistemului al acestei platforme este zero pentru statul român, acesta fiind dezvoltat din fonduri private de către Asociaţia de Plăţi Electronice din România (APERO). Colaborarea dintre MCSI și Asociaţia de Plăţi Electronice din România se va face  cu titlu gratuit, fără a fi necesară alocarea de fonduri publice şi nefiind astfel incidentă legislaţia achiziţiilor publice.

 

Scopul principal al platformei de plaţi online este eliminarea cozilor la ghişeu, respectiv generarea de economii în bani şi timp atât pentru cetăţean cât şi pentru firme şi administraţie. Sistemul va putea fi accesat de toţi românii din străinătate, iar într o primă etapă plăţile vor fi efectuate cu orice card înrolat Visa sau MasterCard. Cetăţenii nu vor fi  obligaţi să-şi  plătească taxele şi impozitele pe această platformă, existând şi alternativa efectuării plăţilor la ghişeul tradiţional.

 

Instituţiile publice care desfăşoară activităţi de încasare a taxelor şi impozitelor au obligaţia să se înregistreze în Sistemul Naţional Electronic de Plată Online a Taxelor şi Impozitelor în trei etape:

·         Etapa 1: Înregistrarea Municipiilor Reşedinţă de Judeţ şi a Municipiilor/Oraşelor cu populaţie mai mare de 150.000 locuitori în termen de 7 luni de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.

 

·         Etapa 2: Înregistrarea Municipiilor şi Oraşelor cu populaţie de până la 150.000 locuitori în termen de 5 luni de la finalizarea primei etape, dar nu mai târziu de un an de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

 

·         Etapa 3: Înregistrarea comunelor şi a instituţiilor publice nevizate de primele două etape, în termen de 6 luni de la încheierea celei de a două etape, dar nu mai târziu de 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.