ADIO zboruri din Rusia! Spațiul aerian din Europa, aproape închis în totalitate

Europa se închide pentru Rusia, sau cel puțin așa pare după ultimele măsuri luate de marile companii aerene.

Germania pregăteşte închiderea spaţiului aerian pentru aeronavele ruseşti, au anunţat, duminică, autorităţile de la Berlin, potrivit CNN.

Germania a ordonat interzicerea avioanelor ruseşti în spaţiul său aerian, potrivit ministrului german al Transporturilor, Volker Wissing.

Restricţia este în curs de pregătire în acest moment, a declarat pentru CNN un purtător de cuvânt al ministerului.

Țările care au interzis deja zborurile din Rusia

Compania aeriană germană Lufthansa a anunţat, încă de sâmbătă, că va evita spaţiul aerian rusesc în următoarele şapte zile, din cauza războiului din Ucraina, iar zborurile către Rusia vor fi suspendate.

Mai multe ţări au anunţat deja închiderea spaţiului aerian pentru aeronavele ruseşti, inclusiv România. În replică, Rusia a închis propriul spaţiu aerian pentru aeronavele din toate statele respective.

Cehia, România, dar și Polonia și Bulgaria au închis și ele spațiul aerian pentru Rusia. Nu este exclus ca și alte țări din Europa să urmeze exemplul.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed