Afacerile Eureko Asigurări au crescut cu 9,6% în primul semestru

0

„O tendinţă observată în intervalul analizat este reducerea uşoară a ratei de anulare a poliţelor, în ciuda mediului economic dur, ce a continuat să pună presiune asupra pieţei de asigurări per ansamblu. Numărul total de contracte semnate ne-a arătat că nevoia de siguranţă şi profit a crescut, evoluţie firească având în vedere condiţiile economice actuale”, a declarat directorul general al Eureko Asigurări, Frans van der Ent.

Potrivit companiei, rezultatul a fost susţinut de primele brute subscrise aferente asigurărilor de sănătate, care au înregistrat un avans anual de 34%, la 6,13 milioane lei, cota de piaţă pe acest segment fiind estimată la 40%. De asemenea, primele brute subscrise aferente asigurărilor de viaţă au ajuns la 15,35 milioane lei, în creştere uşoară faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

„La baza rezultatului înregistrat în primele şase luni pe segmentul de asigurări de sănătate stau contractele semnate cu diferite companii din sectorul corporate. Piaţa de retail este încă afectată de mediul economic dur, totuşi am început să observăm semne de revenire şi cred că vom înregistra rezultate mai bune în a doua parte a anului”, a declarat directorul general adjunct al Eureko Asigurări, Carmen Radu.

Grupul Eureko este prezent în România prin Eureko Asigurări şi Eureko Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private.