Afirmație controversată a lui Klaus Iohannis! Ce le-a transmis celor care contestă prelungirea stării de alertă

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, în Piața Universității, despre prelungirea stării de alertă, că „în faţa unei boli eşti precaut sau eşti prost, una din două”. Ulterior, la finalul unui speech la Universitatea din București, șeful statului a organizat o scurtă declarație de presă în care a dorit să-și ceară scuze în fața persoanelor care s-au simțit lezate în vreun fel de afirmația sa:

„Am facut o afirmatie si deja unii au scos-o din context. Daca cineva prin acea afirmatie s-a simtit lezat, imi cer scuze public, nu m-am referit nici la persoane care sunt pacienti sau posibil pacienti, nu m-am referit la persoane care nu au informatie. Am vrut sa atrag atentia asupra pericolului manipularii. Era vorba de oameni informati care cunosc datele despre epidemie si mie mi se pare inadmisibil ca o persoana publica care cunoaste datele problemei sa incerce sa duca actiunile autoritatilor in ridicol.

Nu pot sa accept ca in Romania, unde am avut si azi foate multi noi bolnavi de COVID-19, sa umble unii prin spatiul public si sa spuana ca cineva a ascuns date, ca ar trebuie sa ne relaxam cu totii si sa ne vedem de treaba. Acesti oameni trebuie cumva aratati cu degetul ca sa-si revina. Inca o data, daca am fost gresit inteles, imi cer scuze, nu am dorit sa lezez pe nimeni. Am dorit sa atrag atentia despre o manipulare a opiniei publice cu singurul scop de a vana cateva voturi pentru ca vin alegerile”, a declarat Klaus Iohannis.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed