Agricultorii bulgari vor bloca miercuri, 20 de minute, podul Ruse-Giurgiu

0

Campania de proteste a fermierilor bulgari a început luni, ca urmare a dezacordurilor privind nivelul şi termenele de plată a subvenţiilor în agricultură.

 

În cursul zilei de marţi, sute de utilaje agricole au blocat punctul vamal Kapitan Andreevo, la frontiera dintre Bulgaria şi Turcia.

 

Tot marţi, 200 de tractoare au fost staţionate în semn de protest în apropierea podului peste Dunăre, în zona Ruse. Fermierii au declarat că miercuri vor bloca podul timp de 20 de minute, evitând protestele de lungă durată pentru a nu perturba traficul rutier, informează site-ul Novinite.com.

 

Agricultorii au protestat luni, reproşând Guvernului că a redus cu 40%, în proiectul de buget pe anul 2012, subvenţiile destinate producţiei de cereale. La Plovdiv, 100 de tractoare au blocat o intersecţie din centrul oraşului. Circa 100 de maşini agricole s-au îndreptat de la Haskovo spre principalul punct vamal dintre Bulgaria şi Turcia, Kapitan Andreevo. Guvernul bulgar argumentează că doreşte o distribuire mai echitabilă a subvenţiilor în agricultură.